Sorana Cîrstea a ratat calificarea în semifinalele turneului de la Istanbul

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea, cap de serie numărul cinci, a fost învinsă de ucraineanca Elina Svitolina, principala favorită, cu 6-4, 6-4, vineri seara, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Istanbul, dotat cu premii totale de 226.750 dolari.

RomaniaTV.net
28 apr. 2017, 20:28
Sorana Cîrstea a ratat calificarea în semifinalele turneului de la Istanbul

Svitolina (22 ani), numărul 13 mondial, s-a impus într-o oră și 31 de minute în fața Soranei (27 ani, 66 WTA).

Svitolina a reușit un break la începutul meciului și a mers cu el până în finalul primului set, adjudecat cu 6-4. Svitolina a reușit break-ul (la zero) și la debutul în setul secund, desprinzându-se la 2-0, dar Cîrstea a revenit și a egalat, 2-2. Ucraineanca a reușit un nou break, la zero, și a avut apoi 4-2, dar Sorana a egalat, 4-4, însă apoi și-a pierdut serviciul cu o dublă greșeală, Svitolina încheind setul cu 6-4.

Cîrstea a avut 18 winners (14 Svitolina), dar a comis și 42 de erori neforțate (30 Svitolina).

Sorana Cîrstea va primi pentru participare un cec de 6.175 dolari și 60 puncte WTA.

Irina Begu, a treia favorită, va juca sâmbătă în semifinale, cu belgianca Elise Mertens, care a trecut cu 6-4, 4-6, 6-2 de turcoaica Cagla Buyukakcay. Mertens (21 ani, 65 WTA) a învins-o pe Begu (26 ani, 33 WTA) cu 3-6, 7-5, 7-5, în Fed Cup. În cealaltă semifinală, Svitolina o va înfrunta pe Jana Cepelova (Slovacia), victorioasă cu 2-6, 7-6 (4), 6-4 în fața ucrainencei Daiana Iastremska.