Soţia lui Marcel Toader, declaraţii despre divorţ: Decât să trăieşti într-o relație ca un calvar, mai bine singură

Maria Constantin şi Marcel Toader trăiesc o poveste frumoasă de iubire, chiar dacă relaţia lor e total ieşită din tiparele normalului. El are un trecut agitat, cu două divorţuri la activ, iar ea o cântăreaţă de muzică populară aflată încă la început de carieră. Deşi, totul pare că fie roz în mariajul lor, Maria nu spune "Nu" unui divorţ.

15 iun. 2016, 09:40

Marcel Toader a dus-o pe Maria Constantin în faţa altarului în urmă cu aproape un an. Cei doi au avut o nuntă ca-n basme, iar elementele tradiţionale au avut prioritate.

„Vorba până când moartea ne va despărți nu prea mai e valabilă în zilele noastre. Nu mă gândesc la viitor, mă gândesc la prezent, iar prezentul este formidabil, sunt fericită, sunt liniștită, sunt bine, vom vedea ce ne rezervă viitorul. Mi-aș dori ca această căsnicie să dureze la nesfârșit, dar oamenii se mai schimbă, nu se știe niciodată. Femeile căsătorite ar trebui să se gândească mai întâi la ele. Și la persoana de lângă ele, dar dacă sunt nefericite, un divorț e mai bun. Decât să trăiești într-o relație ca un calvar, mai bine aș trăi singură. Pentru mine, o viață singură nu este o viață grea.”, a spus Maria Constantin în cadrul unui interviu acordat www.videoblogulmireselor.ro.

În cadrul aceluiaşi interviu, frumoasa artistă a mai făcut o declaraţie pe care nu orice femeie o poate face.

„E un soț foarte iubitor, foarte respectuos. Subliniez asta cu respectul, căci într-o căsătorie, sentimentele pot să mai dispară, dar dacă rămâne respectul, totul decurge perfect. Infidelitatea nu e o problemă la mine. Se întoarce tot acasă, asta e important. Poate să se ducă la cine vrea, din partea mea are liber, el știe lucrurile astea. Hoțul neprins e negustor cinstit. Și dacă se duce la altele, foarte bine. Are liber de la mine, dar nu se știe dacă găsește așa comoară ca mine.”, a povestit soţia lui Marcel Toader.

În vârstă de 28 de ani, Maria Constantin a mai fost căsătorită o dată. Din prima căsătorie interpreta de muzică populară are un băiat. Maria Constantin s-a căsătorit cu Marcel Toader în septembrie anul trecut. În trecut, actualul soţ al Mariei Constantin a mai avut două mariaje: unul alături de Anamaria Ferentz, altul alături de Gabriela Cristea.