Soţul premierului gay al Luxemburgului, la poza de grup cu soţiile liderilor NATO

O fotografie cu soţiile liderilor NATO, în care apare şi soţul premierului gay al Luxemburgului, face înconjurul internetului.

RomaniaTV.net
26 mai 2017, 06:35

Gauthier Destenay (foto stânga sus), avocat belgian, este soţul premierului luxemburghez, Xavier Bettel. Cei doi s-au căsătorit în 2015, însă formează un cuplu încă din 2010. Cei doi se numără printre foarte puţinele cupluri de acelaşi sex din lume care ocupă o poziţie înaltă în stat. Cu cinci ani înaintea lor, premierul Islandei, Johanna Sigurdardottir, a fost primul şef de executiv din lume care s-a căsătorit cu cineva de acelaşi sex.

În fotografia de grup mai apar soţia preşedintelui francez Emmanuel Macron, Brigitte, într-o rochie scurtă, lîngă soţia preşedintelui Turciei, Emine Erdogan, îmbrăcată într-un costum cu pantaloni şi batic pe cap. Melania Trump, soţia lui Donald Trump, se distinge prin eleganţă, într-o rochie neagră de dantelă.