Stâlpii dintr-un sat din Dolj au ajuns în mijlocul drumului, după ce strada a fost lăţită

O localitate din Dolj are toate şansele să bată un nou record românesc. Stâlpii de electricitate sunt chiar pe mijlocul drumului. Totul după ce strada de pământ a fost lăţită prin bunăvoinţa localnicilor, ca să aibă loc maşinile de intervenţie

04 mai 2016, 05:50
Stâlpii dintr-un sat din Dolj au ajuns în mijlocul drumului, după ce strada a fost lăţită

Stâlpii de electricitate au fost montaţi când strada din Malu Mare avea doar patru metri lăţime. Şoseaua de pământ, însă, era prea îngustă, iar în caz de vreo nenorocire, maşinile de intervenţie nu ar fi putut intra. Aşa că primăria s-a înţeles cu localnicii să cedeze din curţile lor ca să lăţească drumul la nouă metri.

Strada a fost lărgită, dar stâlpii care iniţial erau la marginea drumului au ajuns pe mijlocul lui.

Localnicii se tem că vor fi nevoiți să cedeze din nou din terenurile lor. Autorităţile susţin, însă, că totul a fost o glumă, iar oamenii au înţeles greşit.

Citeşte şi Un militar de 26 de ani a snopit în bătaie cu ranga doi bărbaţi