Statele Unite ar putea livra arme Ucrainei pentru a-i combate pe separatiştii proruşi

Livrarea de arme Ucrainei care luptă împotriva separatiștilor proruși rămâne o opțiune pentru Statele Unite, a afirmat marți secretarul american al Apărării, Ashton Carter, care sprijină în continuare o acțiune în acest sens.

RomaniaTV.net
07 iul. 2015, 20:39
Statele Unite ar putea livra arme Ucrainei pentru a-i combate pe separatiştii proruşi

Livrarea de arme Ucrainei rămâne o opțiune pentru Washington, afirmă secretarul Apărării. „Luăm în considerare opțiunea” de a livra arme Ucrainei și „nu am luat încă o decizie în această privință”, a declarat Ashton Carter în fața Comisiei pentru apărare din Senatul american.

La insistențele senatorului republican John McCain, secretarul Apărării a subliniat că „nu și-a schimbat” părerea și că, personal, rămâne favorabil livrării de arme, așa cum a mai afirmat în februarie în Senat, când încă nu ocupa această funcție.Dar, a ținut el să adauge, omologul său de la Kiev îi solicită mai ales creșterea efortului militarilor americani în pregătirea trupelor ucrainene. „Ne cere mai mult în această direcție”, a declarat Ashton Carter.

Citeşte şi Oficial ucrainean: SUA doreşte să furnizeze Ucrainei armament antitanc

Circa 300 de parașutiști americani au început în aprilie un program de pregătire a 900 de soldați din Garda națională ucraineană în tabăra de la Iavoriv, în vestul țării.

Cu toate acestea, secretarul Apărării a atras atenția că sancțiunile economice contra Rusiei și asistența economică rămân „cel mai important” mijloc de a ajuta Ucraina. Aceste mijloace sunt în mare parte în mâinile europenilor, ținând cont de legăturile lor economice cu Ucraina și Rusia, a reamintit Ashton Carter.