Stere Halep: „Simona a spart gheaţa, va mai câştiga turnee de Grand Slam”

Simona Halep, locul I WTA, a câştigat, sâmbătă, turneul de la Roland Garros, după ce a învins-o, în finală, cu scorul de 3-6, 6-4, 6-1, pe americanca Sloane Stephens, locul 10 WTA. În urma acestui succes, primul din carieră la un grand slam, Halep a devenit prima jucătoare română care câştigă un "major", după Viriginia Ruzici, care s-a impus, în 1978, tot la French Open.  

RomaniaTV.net
09 iun. 2018, 18:31
Stere Halep: „Simona a spart gheaţa, va mai câştiga turnee de Grand Slam”

„În fiecare an am avut senzaţia că vrea cu orice preţ să vină acasă cu marele tofeu, mergeam la Paris cu gândul să câştigăm un Grand Slam, dar Dumnezeu a vrut ă ne dea astăzi şi iată că visul s-a îndeplinit. N-am apucat să vorbesc încă cu Simona, doar am făcut o poză cu trofeul, am luat-o în braţe. Nu e cea mai fericită zi din viaţa mea. Cea mai fericită a fost când m-am născut, că m-am născut cu noroc şi mi-a dat Dumnezeu un copil atât de minunat.

Nu doar un Grand Slam va câştiga Simona, va câştiga mai multe şi iată că a spart gheaţa astăzi. Până acum a fost foarte mare pesiunea pe Simona. De 10 ani ne tot întrebaţi când luam Grand Slam-ul, sper că vă potoliţi (râde). Sunt mândru că fata mea a ajuns să reprezinte o ţară întragă pe acest glob. Mai mare minune decât asta nu poate să fie. A crescut, a gândit altfel, s-a maturizat mai mult, a câştgat experienţă. Hagi şi Popescu au fost mari sportivi, m-au susţinut acolo în tribună şi am trecut şi eu mai uşor prin emoţii alături de ei” – a spus Stere Halep.

Daren Cahill: „Sunt foarte mândru de ea şi cred că toată România ar trebui să celebreze acest succes”