Studiu: Un diuretic ar putea ameliora anumite simptome ale autismului

Un diuretic ar putea atenua severitatea unor tulburări de autism, potrivit unui studiu al cercetătorilor de la Inserm (Institutul naţional de sănătate şi cercetare medicală) dat publicităţii.

RomaniaTV.net
11 dec. 2012, 14:20
Studiu: Un diuretic ar putea ameliora anumite simptome ale autismului

Testul a fost efectuat pe un eşantion de 60 de copii, cu vârste cuprinse între 3 şi 11 ani, bolnavi de autism şi cu sindromul Asperger. Copiii au primit, prin tragerea la sorţi, timp de trei luni, fie diuretic (1mg de bumetanid pe zi) pentru a „reduce nivelurile de clor” din celule, fie un placebo, informează AFP.

Copiii au fost monitorizaţi timp de patru luni, în ultima lună neprimind nici un tratament. Severitatea tulburărilor autiste la copii a fost evaluată la începerea testului şi la finalul tratamentului, adică după 90 de zile şi o lună de la încheierea acestuia.

Deşi nu este curativ, acest tratament antrenează, pentru trei sferturi din copiii trataţi, o diminuare a severităţii tulburărilor autiste, potrivit cercetătorilor de la Institutul francez ale cărui lucrări vor apărea în această săptămână în revista Translational Psychiatry. La încetarea tratamentului, unele tulburări au reapărut, potrivit agerpres.ro.

Chiar dacă nu poate vindeca boala, diureticul diminuează severitatea tulburărilor autiste la majoritatea copiilor. Potrivit părinţilor acestor copii, aceştia sunt mai „prezenţi”, a afirmat Yehezkel Ben-Ari (Inserm, Marseille, France), unul din coautorii testului, alături de doctorul Eric Lemonnier, pedopsihiatru specialist în autism (CHU din Brest). Ca exemplu, specialiştii au menţionat ameliorarea atenţiei şi a contactului cu lumea.

Pentru a determina populaţia preocupată de acest tratament, cercetătorii au depus o cerere de autorizare pentru a face un test în mai multe centre la scară europeană în vederea obţinerii unei autorizaţii de lansare pe piaţă.

Citeşte şi Autismul ar putea fi legat de gripa sau stările febrile ale mamei în perioada de sarcină