SUA îşi EVACUEAZĂ personalul diplomatic din Libia

Statele Unite ale Americii şi-au evacuat sâmbătă întregul personal diplomatic de la ambasada lor din Libia ca urmare a violentelor confruntări din capitala ţării, Tripoli, au anunţat responsabili americani, citaţi de France Presse.

26 iul. 2014, 14:47
SUA îşi EVACUEAZĂ personalul diplomatic din Libia

Ambasada funcţiona deja cu personal redus, dar Washingtonul a decis să evacueze echipa rămasă la faţa locului, care a plecat spre Tunisia pentru a se pune la adăpost, la câteva ore după ce guvernul libian a avertizat asupra ‘prăbuşirii statului’, în timp ce lupte crâncene au loc între miliţii rivale la Tripoli pentru a 13-a zi consecutiv, scrie Agerpres.

‘Din cauza violenţelor actuale, rezultat al confruntărilor între miliţii libiene în vecinătatea imediată a Ambasadei SUA la Tripoli, am relocalizat temporar tot personalul nostru în afara Libiei’, a indicat purtătoarea de cuvânt adjunctă a Departamentului de Stat, Marie Harf, într-un comunicat.

‘Ne-am angajat să susţinem poporul libian în această perioadă dificilă şi studiem în prezent opţiunile pentru o revenire permanentă la Tripoli de îndată ce securitatea pe teren va fi restabilită’, a adăugat ea.

Marie Harf a precizat că, până atunci, ‘personalul (diplomatic) va lucra din Washington şi din alte locuri din regiune’.

Departamentul de Stat a difuzat, de asemenea, un nou avertisment de călătorie, recomandând cetăţenilor americani să nu se deplaseze în Libia şi cerând tuturor rezidenţilor săi aflaţi la faţa locului ‘să părăsească imediat’ această ţară.

Secretarul de stat american John Kerry a declarat presei sâmbătă, la Paris, cu ocazia unei reuniuni internaţionale consacrate situaţiei în Fâşia Gaza, că SUA au acţionat astfel din cauza unui ‘risc real’ pentru personalul lor. El a precizat că Statele Unite şi-au suspendat operaţiunile diplomatice în Libia, dar nu-şi închid deocamdată ambasada.

Guvernul libian interimar a lansat un apel vineri la stoparea luptelor între miliţiile rivale, avertizând că există pericolul real al ‘prăbuşirii statului’.

Executivul a amintit că premierul Abdallah al-Theni a fost împiedicat joi de una din miliţii să ia avionul de pe aeroportul militar de la Miitiga, situat în apropiere de capitală.

Aeroportul internaţional din Tripoli este închis din 13 iulie, data începerii luptelor care s-au soldat cu cel puţin 47 de morţi şi 120 de răniţi, potrivit unui ultim bilanţ al Ministerului Sănătăţii.

Aceste confruntări, cele mai violente la Tripoli de la căderea regimului Muammar Ghaddafi în 2011, s-au declanşat după un atac lansat de un grup înarmat compus din combatanţi islamişti şi foşti rebeli din oraşul Misrata (200 km la est de Tripoli), care încearcă să-i alunge din zona aeroportului pe ex-rebelii din Zenten, foştii lor aliaţi.