Subiecte Matematică Evaluare Naţională 2018. Care au fost capcanele de la Capacitate, greşelile care îţi scad nota finală

Subiecte Matematică Evaluare Națională 2018. Astăzi, elevii care au terminat clasa a VIII-a au susținut proba la Matematică.

13 iun. 2018, 08:31

Subiecte Matematică Evaluare Națională 2018. La primul subiect ei au avut de rezolvat exerciții de aritmetică, exerciții cu mulțimi, precum și exerciții de geometrie cu un trapez și cu un paralelipiped dreptunghic.

La subiectul al doilea elevii au primit exerciții diverse: de geometrie, de aritmetică și cu funcții.

Subiecte Matematică Evaluare Națională 2018 – geometrie

Cel de-al treilea subiect i-a pus pe elevi față în față cu o problemă de geometrie. La primul punct, pornind de la un triunghi echilateral și de la un triunghi isoscel, elevii au avut de rezolvat mai multe cerințe. La cel de-al doilea punct al subiectului 3, elevii au primit o problemă cu o piramidă triunghiulară regulată.

Exercițiile de la primul subiect sunt, în general, cu un grad mic de dificultate și verifică niște cunoștințe de bază ale elevului, căpătate în cei opt ani de școală gimnazială. Cine face perfect acest subiect își asigură 30 de puncte. Subiectul are șase exerciții, fiecare notate cu câte cinci puncte. E vorba de calcul simplu, dar care presupune respectarea ordinii efectuării operațiilor, regula de trei simplă, operații cu mulțimi, citirea datelor dintr-un tabel și cunoștințe minimale de geometrie.

La subiectul al doilea, elevii au avut de desenat și numerotat un cub, apoi o problemă de divizibilitate cu număr prim, o problemă care se rezolvă cu ajutorul ecuațiilor, de reprezentat graficul unei funcții și de calculat o distanță până la grafic, apoi o expresie cu o necunoscută care trebuia redusă la un număr real folosind formule de calcul prescurtat. Pentru rezolvarea acestui subiect se acordă 30 de puncte.

Subiectul al treilea are două probleme de geometrie, una de geometrie plană și una de geometrie în spațiu, fiecare având mai multe subpuncte. Problema de geometrie plană pornește de la datele unor triunghiuri, iar la geometria în spațiu este vorba de o piramidă triunghiulară regulată. Și pentru rezolvarea acestui subiect se acordă 30 de puncte.

10 puncte sunt din oficiu.

Baremul oficial pentru proba de Matematică va fi publicat pe siteul Ministerului Educației la ora 15.00.

Primele rezultate ale evaluarii nationale vor fi afişate pe 19 iunie, iar în aceeaşi zi, între orele 14.00 – 19.00, se vor putea depune contestaţiile. După soluţionarea contestaţiilor, notele finale ale evaluării vor fi făcute publice pe data de 23 iunie.