SUBIECTE şi BAREM la GEOGRAFIE. BAC 2014 SESIUNE TOAMNĂ de la EDU.RO

BAC 2014 SESIUNE TOAMNĂ. A doua sesiune a bacalaureatului s-a încheiat vineri, 29 august, când absolvenţii de clasa a XII-a au susţinut proba la alegere a profilului. RomaniaTV.net vă prezintă subiectele şi baremul la geografie. 

RomaniaTV.net
29 aug. 2014, 12:13
SUBIECTE şi BAREM la GEOGRAFIE. BAC 2014 SESIUNE TOAMNĂ de la EDU.RO

SUBIECTE GEOGRAFIE BAC 2014 SESIUNE TOAMNĂ. La geografie, absolvenţii de clasa a XII-a au avut de rezolvat varianta 10. Primul subiect viza cunoştinţele elevilor despre despre râurile şi relieful din România, iar al treilea cele despre Dunăre.

VEZI SUBIECTELE ÎN VARIANTA PDF

BAC 2014 SESIUNE TOAMNĂ. Cei mai mulţi dintre absolvenţii de liceu care nu au promovat bacalaureatul au optat să dea examen la Biologie (25.134). Celelalte opţiuni s-au îndreptat spre Geografie (9.139), Fizică (2.169), Chimie (1.535), Logică (425), Informatică (317), Sociologie (248), Psihologie (181), Economie (162) şi Filosofie (59), potrivit Ministerului edicaţiei.

VEZI ŞI: BACALAUREAT 2014, sesiunea de toamnă: Totul despre Bac 2014, conform EDU.RO

Metodologia de desfăşurare a examenului de bacalaureat prevede că niciun candidat nu poate intra în sala de examen cu telefon, rucsac, sacoşe sau poşete, manuale, cărţi, dicţionare, culegeri, formulare, memoratoare, notiţe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidaţi, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.

VEZI ŞI: Subiecte si barem MATEMATICĂ şi ISTORIE, BACALAUREAT 2014 – EDU.RO

Afişarea rezultatelor se va face luni, 1 septembrie, până la ora 12.00, urmând ca în aceeaşi zi să fie depuse contestaţiile, în intervalul orar 12.00 – 16.00. Soluţionarea contestaţiilor se va realiza între 2 şi 3 septembrie, iar rezultatele finale vor fi făcute publice pe 4 septembrie.

La sesiunea de toamnă a bacalaureatului s-au înscris în total 63.323 de absolvenţi, dintre care 42.121 din promoţia 2013-2014, iar 21.202 din promoţiile anterioare.

La prima sesiune a bacalaureatului au fost prezenţi 151.311 de absolvenţi de liceu din cei 161.682 înscrişi. Înainte de rezolvarea contestaţiilor erau promovaţi 59,25% de absolvenţi de liceu, iar după rezolvarea contestaţiilor – 60,65%.

CITEŞTE ŞI: Statul român ar putea cheltui zeci de milioane lei pentru ajutoarele de şomaj ale tinerilor picaţi la BAC