Subiectul „Darius Vâlcov”, la conferinţa comună Dăncilă-Junker

Premierul Viorica Dăncilă a avut o întâlnire cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Junker, iar la final au ieșit într-o conferință de presă comună, la care a participat și comisiarul european, Corina Crețu.

21 feb. 2018, 17:00
Subiectul „Darius Vâlcov”, la conferinţa comună Dăncilă-Junker

La un moment dat, unul dintre jurnaliști a pus o întrebare comună pentru Viorica Dăncilă și Jean-Claude Juncker despre păstrarea consilierului primului ministru în Guvern, Darius Vâlcov, asta în ciuda faptului că acesta a fost condamnat, în primă instanță, la 8 ani de închisoare cu executare.

La această întrebare, Viorica Dăncilă a dat același răspuns la Bruxelles, ca și în țară.

”Este consilier al primului ministru, este adevărat, dar din ce știu eu domnul Vâlcov nu a fost condamnat definitiv. Am vorbit mai devreme despre Directiva europeană privitoare la prezumția de nevinovăție, iar eu nu fac decât să respect această Directivă. În situația în care domnul Vâlcov ar fi condamnat definitiv, cu totul alta va fi atitudinea mea”, a spus Viorica Dăncilă.

Când a venit rândul lui Juncker să răspundă, acesta a dat o replică scurtă: ”Persoana la care vă referiți nu este consilierul meu!”, după care s-a întors cu spatele, i-a făcut semn Vioricăi Dăncilă să-l urmeze și a părăsit conferința de presă.