Superreduceri TAROM pe rutele internaţionale, de Black Friday

TAROM reduce cu 20% preţul biletelor de avion pe rutele internaţionale, achiziţionate în perioada 23-28 noiembrie 2018, anunţă compania vineri într-un comunicat.

RomaniaTV.net
23 nov. 2018, 11:55
Superreduceri TAROM pe rutele internaţionale, de Black Friday

Oferta este valabilă pentru cursele operate de TAROM în intervalul 15 ianuarie – 28 februarie 2019 (data ultimului retur), doar pe rute externe (incluzând conexiunile dinspre/înspre România) operate cu aeronave proprii TAROM.

Toţi pasagerii beneficiază gratuit de transport al bagajului de cală, catering la bord, respectiv check-in.

Biletele sunt disponibile pentru vânzare atât pe site-ul www.tarom.ro, cât şi prin agenţiile proprii şi cele autorizate din ţară şi de peste hotare.