Supriza de care a avut parte la Aeroportul Otopeni, un român întors de la Paris. Ce i s-a întâmplat şi cum i-au răspuns autorităţile

Târgujianul Constantin Țăpuș s-a întors în urmă cu câteva zile dintr-o excursie în Paris. A aterizat cu avionul pe Aeroportul Otopeni și imediat a „simțit“ că a pus piciorul pe pământ românesc. A mers să-și cumpere un bilet la un chioșc RATB, dar i s-a răspuns în doi peri

11 iul. 2018, 08:56
Supriza de care a avut parte la Aeroportul Otopeni, un român întors de la Paris. Ce i s-a întâmplat şi cum i-au răspuns autorităţile

„Mă întorceam în data de 30 iun 2018, la orele 20,00 și 10 minute cu avionul KJWS77 de la Paris de la Aeroportul Otopeni. Am coborât în stația de sosiri și m-am dus la chioșcul în care se vindeau bilete pentru cursa Otopeni –Gara de Nord, unde am avut un dialog cu funcționarul de acolo:

«- Bună seara, va rog să-mi spuneți când pleacă autobuzul spre Gara de Nord ? – Uitați-vă, ca e un tabel pe geam și scrie acolo!
– E întuneric, am o vârstă și nu am ochelarii la îndemână și nu văd bine !
– Pleacă la ora 21,00 și când mai plecați la drum să vă luați ochelarii cu dumneavoastră!»

Veneam dintr-o țară unde un funcționar sau angajat pentru un astfel de comportament era dat afara în secunda doi. Am făcut plângere față de comportamentul acestuia”, a scris gorjeanul, citat de igj.ro.

Ulterior, târgujianul a primit și răspunsul de la RATB, care îl anunța că va lua măsuri cu angajatul:

„Stimate domnule Țăpuș, Ca urmare a mesajului dumneavoastră, înregistrat cu nr. 41180, vă transmitem că regretam cele întâmplate și vă comunicam că R.A.T.B. nu tolerează și nici nu permite comportamentul nepotrivit al angajaților, aceștia fiind sancționați atunci când se constata încălcări ale prevederilor Codului Muncii și ale Regulamentului Intern. Fiecare sesizare primită la adresa unui salariat este înscrisă în fișa sa personala și se ține cont de aceasta la evaluarea anuală a angajatului.

În vederea evitării unor situații similare pe viitor s-a luat măsura atenționării casierului reclamat, insistându-se pe aspectele vizând comportamentul civilizat, demn și politicos în relațiile cu clienții, iar activitatea sa va fi monitorizată. Facem precizarea că, până în prezent, nu s-a înregistrat cu astfel de sesizări. Va rugăm să primiți scuze pentru neplăcerea produsă și totodată vă mulțumim pentru că ne ajutați să corectăm unele deficiențe survenite în activitatea noastră!”.