Suspiciuni de PESTĂ PORCINĂ AFRICANĂ în judeţul Buzău. Autorităţile sunt în alertă

În judeţul Buzău există două suspiciuni de pestă porcină în localităţile Pâtărlagele şi Pănătău, rezultatele definitive urmând să fie comunicate duminică, au declarat reprezentanţii Instituţiei Prefectului judeţului Buzău.

01 sept. 2018, 18:50
Suspiciuni de PESTĂ PORCINĂ AFRICANĂ în judeţul Buzău. Autorităţile sunt în alertă

Potrivit sursei citate, suspiciuni de pestă porcină africană au fost semnalate în satele Lunca şi Mărunţişu din Pătârlagele, precum şi în localitatea Pănătău.

„Prefectura a convocat duminică Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă”, a mai declarat sursa citată.

Autorităţile covăsnene au anunţat că au instituit, sâmbătă, un filtru rutier pe DN 10, în localitatea Crasna, la graniţa dintre judeţele Covasna şi Buzău, după ce în judeţul învecinat s-au semnalat posibile focare de pestă porcină.

Subprefectul judeţului Covasna, Nicolae Radocea, a declarat pentru AGERPRES, că măsura a fost instituită preventiv, iar filtrul va fi ridicat dacă suspiciunea nu se confirmă. În caz contrar, se vor lua măsuri suplimentare de protecţie, în zonă urmând să fie stabilit şi un punct de dezinfecţie.

Citeşte şi Bulgaria a raportat primul caz de pestă porcină, într-o gospodărie din apropierea graniţei cu România