Sute de kilograme de medicamente EXPIRATE, descoperite în cabinetul unui medic din Bacău

Sute de kilograme de medicamente expirate au fost descoperite de anchetatori în cabinetul medicului Elena Munteanu, arestat pentru dare de mită, complicitate la luare de mită şi trafic de influenţă.

RomaniaTV.net
15 nov. 2012, 12:17
Sute de kilograme de medicamente EXPIRATE, descoperite în cabinetul unui medic din Bacău

O parte din medicamente provine din donaţii ale unor fundaţii din străinătate. Multe erau expirate, iar doctoriţa Elena Munteanu le vindea pacienţilor. Femeia, arestată preventiv pentru 29 de zile, este soţia şefului Fiscului din Bacău.

Potrivit procurorilor, medicul specialist în neurologie şi psihiatrie pediatrică Elena Munteanu, în calitate de membru al Serviciului de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilităţi din cadrul Direcţiei pentru Protecţia Copilului Bacău, condiţiona eliberarea documentelor medicale de primirea unor sume de bani sau bunuri.

Conform anchetatorilor, medicul pretindea bani şi produse alimentare atât pentru cazurile reale, care necesitau revizuiri anuale în vederea menţinerii gradului de handicap, cât şi pentru a influenţa ceilalţi membri ai comisiei de evaluare din care făcea parte.

Procurorii băcăuani, sprijiniţi de poliţişti şi lucrători ai structurilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie din mai multe judeţe ale Moldovei, au descins, pe 22 octombrie, la locuinţa şi cabinetele medicului Elena Munteanu, precum şi la locuinţa mamei acesteia.

În urma percheziţiilor, anchetatorii au ridicat înscrisuri şi mai mulţi saci cu medicamente, precum şi peste 200.000 de lei şi 13.000 de euro. Astfel, la locuinţa mamei Elenei Munteanu au fost găsiţi 140.000 de lei, în timp ce în seiful din casa aceluiaşi medic s-au descoperit 35.000 de lei şi 10.200 de euro, precum şi numeroase certificate de trezorerie şi carduri bancare, atât pe numele femeii, cât şi pe cel al mamei acesteia.

În acelaşi dosar, procurorii băcăuani îl anchetează şi pe medicul Costel Sălbaticu, în calitate de preşedinte al Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Bacău, precum şi patru aparţinători ai persoanelor cu handicap evaluate.