Tablă magnetică şi flipchart - cum să le alegi pe cele mai potrivite

Publicat: Joi, 07 Iunie 2018 16:45 // Actualizat: Joi, 07 Iunie 2018 16:45 // Sursa: romaniatv.net

Rafturile magazinelor sunt pline de sute sau chiar mii de produse cu caracteristici și proprietăți similare, așa încât ne vine tot mai greu să facem cea mai bună alegere într-un timp scurt. Alegerea este și mai grea când vine vorba despre produse de papetărie pentru copii. Două dintre cele mai moderne produse de papetărie sunt tabla magnetică și flipchart-ul, ambele fiind deosebit de utile pentru cei mici.

Este de înțeles dacă asociați un flipchart sau o tablă magnetică cu proiectele importante de la servici, cu prezentări, ședințe sau conferințe. Totuși, având în vedere funcționalitatea acestor două produse de papetărie atât de inovative și de practice, pot fi de mare ajutor chiar și copiilor de vârste mici. Important este să alegem cele mai potrivite modele de tablă magnetică și flipchart, care să stârnească curiozitatea copiilor și să le stimuleze dorința de a învăța lucruri noi și de a explora lumea.

Siguranță și ergonomie. Întâi de toate, o tablă magnetică și un flipchart destinate utilizării de către copii, trebuie să fie realizate din materiale de înaltă calitate care asigură fiabilitatea, durabilitatea și rezistența acestora. De asemenea, aceste produse de papetărie trebuie să fie ușor de utilizat, simplu și sigur de ansamblat și să nu aibă elemente proeminente care ar putea reprezenta un pericol în timpul utilizării. Stabilitatea, rigiditatea, precum și o acoperire optimă cu lac de suprafață sunt alte caracteristici pe care trebuie să le îndeplinească o tablă magnetică pentru copii sau un flipchart.

Durabilitate și rezistență. Poate considerați că o tablă magnetică sau un flipchart sunt prea riscante pentru copii, tocmai pentru că micuții nu folosesc întotdeauna obiectele în funcție de scopul lor. Dar, nici nu trebuie să uitați că prin testarea și abordarea adesea neconvențională a multor lucruri, inclusiv produse de papetărie, copiii învață și își dezvoltă creativitatea. Cu o tablă magnetică sau un flipchart de cea mai înaltă calitate, copiii pot explora lumea în siguranță deplină. Alegeți întotdeauna doar produse realizate din materii prime selectate, de bună calitate, care prezintă o rezistență mai mare la deteriorări mecanice precum zgârieturi sau deformări.

Funcționalitate. Un aspect foarte important de care trebuie să țineți cont atunci când alegeți o tablă magnetică sau un flipchart pentru copii este dat de funcționalitate, mai precis caracteristici, proprietăți și modalitate de utilizare. Suprafața magnetică a unui flipchart permite atașarea unor notițe sau a unor fotografii cu magneți, ceea ce este foarte util în timpul lecțiilor școlare și temelor pentru acasă. O tablă magnetică poate fi, la rândul său, amplasată deasupra biroului copilului pentru a-i fi cât mai la îndemână, sporindu-i astfel concentrarea la lecții. În plus, conținutul va fi mai vizibil și mai ușor de reținut. O tablă magnetică și un flipchart sunt ideale atât pentru scris, cât și pentru desenat. Și, pentru că se șterg cu ușurință, aceste două produse moderne de papetărie sunt perfecte și pentru copilașii care de abia învață să scrie. Cu ajutorul unui flipchart sau a unei table magnetice, copilul își va dezvolta obiceiul de a scrie drept, cu alineat, îngrijit și aeresit.

În cele din urmă, atât tabla magnetică, cât și un flipchart, au două funcții de bază, și anume, puteți scrie și desena pe ele cu cariocă/cretă, dar totodată permit prinderea unor noțite sau imagini cu magneți. Aceste două produse de papetărie pot fi folosite în camera copiilor, în biroul de acasă, în living, în sala de clasă, chiar și în bucătărie. Sunt ușoare și rapid de ansamblat, astfel încât vă puteți asista copilul la teme din orice încăpere doriți. Estetica joacă și ea un rol important, astfel încât tabla magnetică și flipchart-ul sunt realizate cu mare atenție, ținându-se cont de cele mai fine detalii. Unele modele pot fi verzi, albe, pentru scrierea cu cretă sau marker, în timp ce altele sunt prevăzute cu două suprafețe diferite de scris sau sunt fabricate din sticlă. 

Comenteaza // Vezi comentarii
        Citeste mai mult despre:   
flipchart tablă magnetică
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
1
EUR
4.6686
RON
24 Jun
noapte 14 °
zi 27 °
Ultimele joburi adaugate
24 H