Tânăr prins când încerca să fure cărbune dintr-un tren de marfă, împuşcat de paznici

Un tânăr din Constanţa a ajuns la spital, după ce a fost împuşcat cu gloanţe de cauciuc de paznici în timp ce încerca să fure cărbune dintr-un tren de marfă în triajul Agigea. Un al doilea tânăr, prins de asemenea la furat, a fost bătut de agenţii de pază.

19 oct. 2013, 11:25
Tânăr prins când încerca să fure cărbune dintr-un tren de marfă, împuşcat de paznici

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Constanţa, cei doi tineri, de 23 şi 25 de ani, au încercat, vineri seară, alături de alte persoane, să fure cărbune dintr-un tren de marfă aflat în triajul CFR Agigea, scrie Mediafax.

Hoţii au fost surprinşi de agenţii care asigurau paza trenului, moment în care a luat-o la fugă.

Poliţiştii spun că paznicii au tras un foc de avertiment în aer, apoi înspre fugari, folosind un pistol cu gloanţe de cauciuc, iar unul dintre tineri a fost lovit în coapsa dreapta. Ulterior, paznicii au prins un alt tânăr, pe care l-au bătut.

Cei doi tineri au fost transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde au rămas peste noapte sub supraveghere medicală.

Cazul este anchetat de către poliţiştii de la Transporturi, cei doi tineri fiind cercetaţi pentru furt calificat.

De asemenea, ei vor putea face plângere împotriva agenţilor de pază pentru loviri sau alte violenţe.

Citeşte şi Tânăr ÎMPUŞCAT la cules de nuci, în Satu Mare