Tânăra care şi-a ucis iubitul cu 30 de ani mai în vârstă din cauza lipsei de afecţiune, condamnată

Cristina Răceanu, tânăra de 18 ani din Timişoara acuzată că şi-a ucis concubinul în vârstă de 48 de ani, a fost condamnată la 11 ani de închisoare pentru violenţă în familie – omor comis asupra concubinului. Tânăra a fost obligată să plătească daune morale de 100.000 de euro, scrie Adevărul.

RomaniaTV.net
20 apr. 2017, 11:02
Tânăra care şi-a ucis iubitul cu 30 de ani mai în vârstă din cauza lipsei de afecţiune, condamnată

Trimisă în judecată pentru omor după ce şi-a ucis concubinul cu mai multe lovituri de cuţit, timişoreanca în vârstă de 18 ani, Cristina Răceanu, a fost condamnată în primă instanţă la 11 ani de închisoare şi obligată să plătească daune morale de 25.000 de euro pentru fratele victimei, 25.000 de euro pentru mama victimei şi 50.000 de euro pentru fiica victimei. Sentinţa nu este definitivă, putând fi atacată cu apel la Curtea de Apel Timişoara.

Rechizitoriul de trimitere în judecată a Cristinei Răceanu arată că tânăra şi-a ucis concubinul în 8 noiembrie 2016 din cauza frustrării provocate de indiferenţa şi lipsa de afecţiune a iubitului cu 30 de ani mai în vârstă. Chiar dacă la ultimul termen de judecată din dosar, Cristina Răceanu a declarat că iubitul său o obliga să se prostitueze, în faţa procurorilor tânăra a declarat că a decis să îl omoare pe Dan Ardelean în momentul în care nu a mai simţit afecţiunea de la începutul relaţiei, bănuind că această lipsă de afecţiune este cauzată de relaţia concubinului său cu alte femei.