Tandemul Ponta preşedinte şi Iohannis premier, cel mai apreciat de către români

Tandemul Victor Ponta - preşedinte şi Klaus Iohannis – premier este cel mai apreciat de către români, arată un sondaj realizat de către INSCOP Research, la comanda ziarului “Adevărul”. Astfel, circa o treime dintre cei intervievaţi consideră formula Victor Ponta – Klaus Iohannis drept potrivită să conducă România după alegerile prezidenţiale.

RomaniaTV.net
18 mart. 2014, 08:23
Tandemul Ponta preşedinte şi Iohannis premier, cel mai apreciat de către români

În acest sondaj, INSCOP a testat opinia românilor privind mai multe tandemuri preşedinte-premier. Cum se afirmă în sondaj, „părerile românilor nu echivalează cu intenția de vot, fiind o reflectare parțială a încrederii combinate în doi lideri politici, completată însă și de alte variabile de evaluare”.

Astfel, tandemul Victor Ponta, la Cotroceni – Klaus Iohannis, la Palatul Victoria se bucură de încrederea a 31% din români. Pe a doua poziţie se plasează formula Crin Antonescu, președinte – Klaus Iohannis, prim-ministru, despre care 22,7% dintre români au o părere bună. Pe a treia poziţie se află tandemul Ponta, preşedinte – George Maior, premier (21,5% din cei chestionaţi au o părere bună).

Chiar şi foştii premieri Emil Boc şi Mihai Răzvan Ungureanu, dar şi şeful statului, apar în sondaj.

Iată ce scoruri au obţinut şi celelalte formule:

Tandemul Călin Popescu Tăriceanu, președinte – Victor Ponta, prim-ministru (20,9% au o părere bună)

Tandemul Klaus Iohannis, președinte – Traian Băsescu, prim-ministru (16,9% au o părere bună)

Tandemul Crin Antonescu, președinte – Victor Ponta, prim-ministru (16,5% au o părere bună)

Tandemul Victor Ponta, președinte – Liviu Dragnea, prim-ministru (16,2% au o părere bună)

Tandemul Mihai Răzvan Ungureanu, președinte – Victor Ponta, prim-ministru (13% au o părere bună)

Tandemul Emil Boc, președinte – Mihai Răzvan Ungureanu, prim-ministru (12,3% au o părere bună)

Tandemul Crin Antonescu, președinte – Traian Băsescu, prim-ministru (8,7% au o părere bună)

Sondajul ”Barometrul – Adevărul despre România” a fost realizat de INSCOP Research la comanda Adevărul. Sondajul a fost realizat în perioada 27 februarie – 4 martie 2014. Volumul eșantionului a fost de 1055 persoane și este reprezentativ pentru populația României de 18 ani și peste 18 ani. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%, la un grad de încredere de 95%.

Tipul eșantionului: multi-stratificat, probabilistic . Metoda folosită a fost cea a sondajului de opinie pe baza unui chestionar aplicat de operatorii de interviu la domiciliul respondenţilor. Chestionarele au fost aplicate în 36 de județe și Municipiul București, într-un total de 75 de localități (orașe mari, orașe medii, orașe mici, comune, sate). Eșantionul a fost validat pe baza datelor oficiale ale Recesământului populației din 2011.