Tarcea: România întreagă parcurge un curs intensiv de drept, predat de persoane care au interese în soluţionarea propriilor cauze

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), Cristina Tarcea, a susţinut miercuri la prezentarea bilanţului Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pe anul 2017, că şi-a pus întrebarea dacă să participe sau nu la acest eveniment, alegând „varianta cea mai puţin comodă”. Ea spus că justiţia trece printr-o perioadă de criză, iar România parcurge un curs intensiv de drept predat de persoane care au interese în soluţionarea propriilor cauze.

28 feb. 2018, 10:38
Tarcea: România întreagă parcurge un curs intensiv de drept, predat de persoane care au interese în soluţionarea propriilor cauze

„E prima dată când mi-am pus întrebarea dacă preşedintele Înaltei Curţi ar trebui să participe la bilanţul DNA. Am avut două opţiuni. Am ales să particip, alegând varianta cea mai puţin comodă. Deşi suntem la un moment de bilanţ în care se spun vorbe frumoase, nu putem să nu recunoaştem că justiţia trece printr-o perioadă de criză, indusă sau nu. Trebuie să conştientizăm asta. Pentru că trăim un moment în care România întreagă parcurge un curs intensiv de Drept, predat de persoane care au interese în soluţionarea propriilor cauze şi care nu au absolvit cursurile unei facultăţi de Drept”, a declarat Cristina Tarcea miercuri.

Citeşte şi: Preşedintele Klaus Iohannis, la bilanţul DNA pe 2017: Suntem departe de o revocare

Ea a sublinait că se induce societăţii ideea că justiţie se face potrivit indicaţiilor acestui curs, la care participă toată ţara şi le-a transmis „cursanţilor” că Dreptul înseamnă morală, iar persoanele care au o relaţie controversată cu morala nu ar trebui să aibă nimic de spus despre justiţie şi nu au ce căuta în înfăptuirea actului de justiţie.

De asemnea, preşedintele ICCJ a spus că ultimul an a arătat cât de mult rău i se poate face justiţiei, adăugând că judecătorul, deşi trebuie să fie un „arbitru mut”, nu poate privi pasiv momentele de criză prin care trec instanţele, parchetele sau avocaţii.

„Judecătorul nu se poate prevala de obligaţia de rezervă, când este pus în pericol însuşi actul de dreptate. De aceea, judecătorul nu poate privi pasiv momentele de cirză prin care trec parchetele sau instanţele sau avocaţii. Şi cred că cu aceste lucruri aţi aflat şi răspunsul pentru opţiunea de astăzi. Tot ce este în interesul justiţiei, este şi în interesul judecătorului”, a explicat Tarcea.

Preşedintele ICCJ a spus, de asemenea, că trebuie observate, totuşi, şi problemele din sistem, care doar creează suspiciune şi neîncredere.

„Eu cred că este momentul ca, înlăturând tot ce este minciună şi manipulare în spaţiul public, să observăm obiectiv cauzele din interiorul sistemului nostru, care creează suspciune şi neîncredere şi să le înlăturăm. Mă refer în general la justiţiei. Nu putem să ne prefacem că nu vedem când sămânţa neîncrederii a fost sădită şi începe să dea roade. Mi-aş dori ca atacurile din ultima perioadă să nu-i intimedeze pe cei care luptă pentru justiţie. Doar o societate curată este cheia succesului spre democraţie şi modernitate”, a mai spus Tarcea.

Ea le-a transmis procurorilor să fie eficienţi şi mai ales, să nu îşi dorească să fie perecţie, pentru că a fi perfect înseamnă a respecta mai mult forma decât fondul.