Tăriceanu, despre sesizarea Guvernului la CCR: Dacă sesizare era făcută de Parlament, aţi fi spus că e făcută din interes propriu

Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, le-a spus marţi jurnaliştilor, întrebat despre sesizarea făcută de Guvern către Curtea Constituţională în legătură cu completurile de cinci judecători, că dacă sesizarea ar fi fost făcută de Parlament, atunci ar fi existat motive de suspiciune că această sesizare a fost făcută în baza unui interes propriu, "cu dedicaţie”.

RomaniaTV.net
02 oct. 2018, 12:37
Tăriceanu, despre sesizarea Guvernului la CCR: Dacă sesizare era făcută de Parlament, aţi fi spus că e făcută din interes propriu

Călin Popescu Tăriceanu a spus că este dreptul premierului să sesizare CCR în legătură cu neaplicarea unor prevederi de către o instituţie a statului, în acest caz fiind vorba despre Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

„Din câte ştiu, există o problemă foarte serioasă legată de neaplicarea prevederilor din legea care a fost recent adoptată, neaplicarea prevederilor de către ICCJ. Suntem în faţa unui conflict constituţional între puterile statului şi este dreptul primului ministru (sic!), este unul dintre cei care, conform Constiuţiei, are dreptul să sesizeze CCR. Şi cred că este foarte corectă această abordare. (…) Premierul are dreptul să facă acest lucru şi cred că este o dovadă a autorităţii pe care şi-o exercită. Nu cred că trebuie să găsim sau să căutăm alte explicaţii. Executivul este cel care are obligaţia de a respecta aplicarea legii, împreună cu justiţia şi dacă tocmai justiţia refuză acest lucru, cred că Executivul are posibilitatea să sesizeze CCR”, a declarat marţi în Parlament Călin Popescu Tăriceanu, potrivit News.ro.

La intervenţia jurnaliştilor care au spus că sunt voci care afirmă că modificările privind completele de cinci judecători şi sesizarea depusă la CCR în legătură cu faptul că ICCJ nu pune în aplicare prevederile modificate, liderul ALDE a spus că nu ştie care este „dedicaţia” şi a atras atenţia presei că dacă sesizarea ar fi fost depusă de Parlament, doar atunci ar fi putut exista suspiciuni.

„Nu ştiu care este dedicaţia. Ce spune opoziţia eu pot să bănuiesc, dar o realitate nu poate fi ocolită, şi anume că prevederi legale sunt desconsiderate tocmai de către ICCJ. Până la urmă, CCR va lua o decizie şi va spune cine are dreptate. Hai să vedem pucntul de vedere al CCR. Sunt convins că dacă această sesizare ar fi fost făcută de Parlament, atunci aţi fi avut motive să spuneţi că e făcută din interes propriu. Ca să nu aveţi acest motiv, a făcut prim-ministrul sesizarea”, a mai spus Tăriceanu.

Guvernul a sesizat Curtea Constituţională privind un posibil conflict între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cazul constituirii completurilor de judecată, preşedintele CCR, Valer Dorneanu, declarând pentru News.ro că în cursul acestei zile va fi stabilt termenul la care va fi dezbătută sesizarea Executivului. Demersul are loc în contextul în care liderul PSD, Liviu Dragnea, a susţinut nelegalitatea constituirii completurilor de cinci judecători de la instanţa supremă, iar în 8 octombrie este primul termen al apelului în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, în care Liviu Dragnea a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare.