Tăriceanu: Discuţia despre alegerea primarilor în două tururi, după viitoarele alegeri parlamentare

Președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat luni, după consultările cu premierul Dacian Cioloș, că o discuție despre alegerea primarilor în două tururi ar trebui să cadă în sarcina Parlamentului rezultat în urma viitoarelor alegeri.

01 feb. 2016, 10:43
Tăriceanu: Discuţia despre alegerea primarilor în două tururi, după viitoarele alegeri parlamentare

„Pentru ALDE alegerea primarilor în două tururi e avantajoasă. I-am comunicat premierului că actuala formulă care s-a transpus într-un act legislativ de alegere a primarilor şi a şefilor de CJ e rezultatul unui lung şir de negocieri şi a unui consens care s-a realizat anul trecut. Nu e firesc, e ridicol ca din partea unui partid politic care consideră că l-ar dezavantaja un sistem electoral după ce cu un an în urmă îi era avantajos să ceară schimbarea regulilor. Ar fi un semnal periculos pentru societate şi pentru modul de acţiune al Guvernului.

Acest lucru i l-am spus premierului că nu suntem de acord cu modificarea legislaţiei. Acest lucru poate fi facut, dar după viitoarele alegeri parlamentare, când un Parlament cu o legitimitate reînnoită, proaspătă, poate sa abordeze la începutul mandatului aceste chestiuni„,  a precizat Tăriceanu.

În plus, liderul ALDE a precizat că şi-ar dori ca România să nu schimbe legislaţia la fiecare ciclu electoral.

„Mi-aş dori ca în final, să nu fim o ţară care la fiecare ciclu electoral să schimbăm regulile privind Alegerilor. Dacă din 1992 am fost în stare să menţinem o anumită stabilitate, cred că aceeaşi gândire ar trebui să o avem şi în viitor”, a mai declarat Tăriceanu.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a afirmat luni, după consultările cu premierul Dacian Cioloș, că social-democrații susțin organizarea de alegeri locale în două tururi, dar nu acum, el considerând că nu există niciun fel de argument pentru a tulbura procesul electoral printr-o inițiativă legislativă care să schimbe regulile alegerilor cu câteva luni înainte de locale.

Citeşte şi: Liviu Dragnea, după şedinţa cu Cioloş: „PSD nu respinge ideea alegerilor locale în două tururi”

O delegație a PSD, condusă de președintele partidului, Liviu Dragnea, s-a prezentat, luni, la Vila Lac 1, la consultările cu premierul Dacian Cioloș pe tema modificării legislației electorale în sensul alegerii primarilor în două tururi de scrutin.

Alături de președintele PSD la discuțiile cu premierul se află și secretarul general al formațiunii Marian Neacșu.

Totodată, la Vila Lac 1, s-au prezentat și reprezentanții ALDE — copreședinții Călin Popescu-Tăriceanu și Daniel Constantin.

Prima întâlnire de luni a lui Dacian Cioloș pe tema modificării legislației electorale a fost cu reprezentanții PNL. Premierul a discutat și cu UNPR pe subiectul alegerii primarilor din două tururi de scrutin.

În cursul zilei de luni, prim-ministrul are programate consultări și cu UDMR și cu grupul parlamentar al minorităților naționale. La discuțiile pe tema modificării legii electorale au fost invitate și formațiunile cu reprezentare în Parlament — MP, PND și PSRO.