Tăriceanu: Legile justiţiei au fost suficient dezbătute. Nu cred că poate cineva să se plângă că nu a fost o dezbatere transparentă

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, crede că legile justiţiei au făcut destul "naveta" între Parlament, Preşedinţie şi Curtea Constituţională, iar în ultimii ani nu au fost legi care să fi fost atât de mult dezbătute. Referitor la Codul penal şi Codul de procedură penală, Tăriceanu spune că pe vremea Guvernului Cioloş acestea au fost modificare prin asumare de răspundere sau Ordonanţă de urgenţă, în timp ce acum nu se poate plânge nimeni că nu au fost fost dezbătute transparent şi democratic, scrie news.ro.

RomaniaTV.net
03 aug. 2018, 11:25
Tăriceanu: Legile justiţiei au fost suficient dezbătute. Nu cred că poate cineva să se plângă că nu a fost o dezbatere transparentă

„Cred că legile justiţiei au fost suficient dezbătute, au făcut multiple navete între Parlament – Preşedinte, Parlamnet – CCR. Cred că nu au fost în ultimii ani legi care să fie atât de mult dezbăute şi să suporte şi modificări probabil necesare”, a spus Călin Popescu Tăriceanu.

El a afirmat că pe vremea Guvernului Cioloş, modificările la Codurile penale au fost făcute prin asumarea răspunderii şi prin OUG, iar în prezent nu poate spune nimeni că legile justiţiei sau Codurile penale nu au fost dezbătute transparent.

„Fac o comparaţie cu modalităţile prin care în trecut au fost aprobate Codul penal şi Codul de procedură penală, prin asumare de răspundere sau prin OUG de domnul Cioloş. Aici nu cred că mai poate cineva să se plângă că la actualele legi ale justiţiei şi la Codurile penale n-a fost o dezbatere largă, transparentă, cu toate atributele democratice”, a mai spus acesta.

În 18 septembrie, CCR ar urma să dezbată sesizarea formulată de preşedintele Klaus Iohannis asupra modificărilor aduse Legii 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), iar în 25 septembrie ar urma să fie discutate sesizărilor formulate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) de către PNL şi USR asupra Legii de modificare a Codului de procedură penală, precum şi asupra modificărilor aduse Legii privind organizarea judiciară.