Tăriceanu: Nici vorbă ca la o eventuală moţiune de cenzură ALDE să voteze altfel decât pentru apărarea Guvernului

Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele ALDE, a declarat luni că exercitarea de eventuale presiuni asupra sa nu îl vor determina să voteze altfel decât pentru apărarea Guvernului în cazul unei moţiuni de cenzură.

RomaniaTV.net
12 nov. 2018, 13:50
Tăriceanu: Nici vorbă ca la o eventuală moţiune de cenzură ALDE să voteze altfel decât pentru apărarea Guvernului

Întrebat dacă e posibilă varianta exprimată de Liviu Dragnea potrivit căreia acţiunea DNA „este în siajul perioadei ultra-anunţate şi trâmbiţate de către PNL care vrea să depună moţiune de cenzură”, Tăriceanu a spus: „Se poate. Cei care iniţiază astfel de acţiuni judecă după mintea lor, după tiparul lor de gândire, fără să mă cunoască. De patru ani de zile am avut totuşi curajul să vorbesc despre abuzuri şi nereguli grave în justiţie, despre faptul că justiţia, în loc să fie independentă, este supusă statului paralel. De foarte multe ori, am înregistrat tot felul de comentarii caustice la adresa acestor lucruri pe care le-am spus. Ulterior, din păcate, ceea ce am spus s-a dovedit adevărat, anume că justiţia la noi a devenit independentă de factorul politic, dar s-a întâmplat altceva, ceea ce e unic în lumea democratică, a devenit dependentă de servicii”.

Tăriceanu susţine că aceia care „estimează că exercitarea de presiuni” asupra sa ar putea să îl determine „să îşi schimbe cursul acţiunii politice se înşeală amarnic”.

„Ceea ce mă frapează, am văzut un comentariu de la UNJR, inclusiv la Comisia Europeană, faptul că justiţia a devenit independentă de politic e salutat, dar rămâne de văzut cât durează la nivelul Comisiei să accepte, să recunoască faptul că independenţa justiţiei a fost grav călcată în picioare prin existenţa protocoalelor, a echipelor mixte, a obligaţiilor procurorilor de a raporta către serviciile de informaţii modul în care evoluează dosarul, sutele de mii de ascultări telefonice, etc. Suntem într-o situaţie care este cu totul şi cu totul nefirească. Pentru revenirea la normalitate, de patru ani am luat atitudine şi am luptat din răsputeri, nu numai eu singur, ci şi ajutat de colegi, şi voi continua să fac un astfel de lucru. Şi cei care estimează că o astfel de modalitate de exercitare de presiune asupra mea ar putea să mă determine să îmi schimb cursul acţiunii politice se înşeală amarnic. (…) Nici vorbă ca la o eventuală moţiune de cenzură împreună cu colegii mei să votam altfel decât pentru apărarea Guvernului”, a declarat Tăriceanu, la Senat.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, declara săptămâna trecută că nu ştie ce este în dosarul şefului Senatului, dar spunea că există „câteva coincidenţe stranii”. „Nu ştiu ce este în dosar şi nu am de unde să ştiu, nu am văzut alte informaţii. Pot doar spune că mi se par câteva coincidenţe stranii. Chiar ieri, înainte ca astăzi domnul Tăriceanu, care trebuia să meargă la Congresul ALDE, un eveniment politic important pentru ALDE din România, chiar ieri seară a apărut această solicitare. Mi se pare o coincidenţă. De asemenea, mi se pare o coincidenţă faptul că este în siajul perioadei ultra-anunţate şi trâmbiţate de către PNL care vor să depună moţiune de cenzură. Nu mai cred demult în coincidenţe, nu mai cred demult în astfel de demersuri care sunt foarte aproape de desfăşurarea unor evenimente politice, strict politice, şi din acest motiv personal am o rezervă. Dar, neştiind tot conţinutul dosarului, deocamdată nu pot să fac alte comentarii”, spunea Dragnea.