Tăriceanu şi-a delegat atribuţiile de la Senat când Dragnea anunţase că vor decide asupra suspendării preşedintelui Iohanis

Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, şi-a delegat atribuţiile, în perioada 9-11 iulie (luni - miercuri), către senatorul PSD Adrian Ţuţuianu, vicepreşedinte al camerei superioare. Liviu Dragnea, liderul PSD, anunţase că luni coaliţia PSD-ALDE ar urma să ia o decizie cu privire la suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis. Şeful Senatului ar fi plecat în vacanţă cu familia, potrivit unor surse politice citate de G4media.ro.

RomaniaTV.net
08 iul. 2018, 08:44

Decizia de delegare a atribuţiilor preşedintelui Senatului a fost publicată în vineri Monitorul Oficial şi fusese semnată încă de miercuri.

Călin Popescu Tăriceanu ar fi plecat în vacanţă cu familia, scrie G4media.ro, citând surse politice care au dezvăluit că Tăriceanu le-a spus liderilor ALDE că nu-și va strica vacanța pentru planurile lui Dragnea referitoare la suspendarea președintelui Iohannis, afirmând că nu este de acord să arunce țara într-o criză politică.

Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor, a declarat joi că a discutat cu preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, iar din punctul său de vedere suspendarea din funcţie a preşedintelui Klaus Iohannis trebuie să fie o „opţiune serioasă”. Dragnea a spus că luni ar urma să se ia o decizie.

Liviu Dragnea l-a acuzat pe preşedintele Klaus Iohannis ”îşi bate joc de Constituţie”, anunţând că a discutat cu Tăriceanu despre suspendarea preşedintelui, iar luni va fi luată decizia.

”Am discutat acum cu dl Tăriceanu şi i-am spus că din punctul meu de vedere suspendarea preşedintelui trebuie să fie o opţiune serioasă, pentru că dacă doar stăm şi ne plângem că nu respectă azi Constituţia, nu respectă mâine Constituţia, poate mai trimite un alt consilier prezidenţial să mai ameninţe vreun judecător de la CCR. O fi trimis consilieri prezidenţiali să ameninţe şi judecători de la Înalta Curte, nu poate să spună nimeni că nu-i adevărat. Şi dacă noi doar stăm şi constatăm, atunci nu ne exercităm un atribut important al acestui for, care este forul suprem din România. (…) Şi dl Tăriceanu a spus că este de acord şi trebuie să analizăm foarte serios zilele astea şi luni să luăm o decizie: da sau nu”, a spus Liviu Dragnea.

Citeşte şi: Dragnea: Suspendarea preşedintelui trebuie să fie o opţiune serioasă. Luni luăm o decizie