”TATAIE” de la metrou are teren şi vilă într-o zonă de lux a Capitalei

Sindicaliştii de la metrou nu renunță la greva generală. Pe 15 decembrie, angajații Metrorex vor intra în grevă generală. Anunțul vine în contextul dezvăluirii salariilor angajaților. Potrivit documentelor, salariul mediu în companie este de 5.000 de lei, dar aceștia cer o majorare a veniturilor brute cu peste 40%.

RomaniaTV.net
23 nov. 2018, 08:38

„Mâna dreaptă” a lui Ion Rădoi, liderul de sindicat al angajaților de la Metrorex, se poate considera unul dintre cei mai norocoși români. El a moștenit o avere fabuloasă, mai exact un teren într-o zonă de lux a Capitalei pe care şi-a construit o vilă de 250 de mp, scrie Cancan. „Tataie”, așa cum este alintat de colegii de la USML((Unitatea – Sindicatul Liber Metrou) Florin Crișu, deţine un teren în Băneasa care are o cotă de piață de aproximativ jumătate de million de euro.

Potrivit declarație de avere pe care a completat-o în momentul în care a fost investit în funcția de consilier la Primăria Sectorului 1, Florin Crișu mai deține şi un teren în localitatea Gruiu, achiziţionat în anul 2007.