Telekom face angajări în ţară. Iată lista locurilor de muncă disponibile

Telekom face angajări în Constanţa, Bucureşti, Timişoara, în această perioadă. RomaniaTV.net vă spune ce caută angajatorii şi până când primesc CV-uri pentru locurile de muncă vacante. 

RomaniaTV.net
08 dec. 2014, 09:27
Telekom face angajări în ţară. Iată lista locurilor de muncă disponibile

Telekom Romania Communications angajează pe postul de reprezentant de teren, servicii tehnice clienţi, în Constanţa.

Te califici pentru acest post dacă ai cel puţin studii medii tehnice, ai cel puţin trei ani experienţă în domeniul telecomunicaţiilor, preferabil în domeniul echipamentelor instalate la sediul clientului (instalare şi întreţinere şi/sau vânzare).
Candidatul potrivit pentru acest post are cunoştinţe despre transmisiuni, comutaţie, monitorizare şi operare a echipamentelor de telecomunicaţii; este orientat spre client; are bune abilităţi de comunicare, ştie să opereze un PC, poate performa în echipă şi e foarte adaptabil.
Detalii, aici.

Telekom Romania Communications angajează un specialist produs în Bucureşti.
Candidatul ideal pentru acest post are studii superioare în Electronică, Calculatoare, Informatică sau Economie, are doi-trei ani de experienţă în managementul produselor sau al proiectelor; are, de asemenea, experienţă în conceperea şi pregătirea documentelor funcţionale; experienţă de lucru în echipe multifuncţionale pentru dezvoltarea de produse şi servicii, inclusiv a cerinţelor funcţionale ale produsului şi arhitectura de sistem/de reţea.
Angajatorii caută pentru acest post un candidat cu excelente abilităţi de comunicare, de planificare, organizare, care poate efectua analize de profitabilitate, orientat către vânzări şi domeniul financiar, şi care are excelente cunoştinţe de Office şi de Excel.
Amănunte, aici.

25 decembrie este ultima zi în care se primesc CV-uri pentru aceste posturi.

Telekom Romania Communications angajează un reprezentant vânzări corporate, large accounts, la Timişoara.
Eşti potrivit pentru acest post dacă ai studii superioare în domeniul comercial/tehnic, ai minimum trei ani experienţă în vânzări corporate-vânzări conturi mari sau în domeniul IT/ telecom. Candidatul potrivit pentru acest post are bune cunoştinţe de engleză, are permis de conducere categoria B, fără incidente, este orientat către clienţi şi rezultate, şi are cunoştinţe excelente despre tehnici de vânzare.
2 ianuarie este termenul-limită de primire a candidaturilor pentru postul vacant la Telekom. Detalii, aici.

Telekom Romania Communications angajează un tehnician reţea de acces în Bucureşti.
Candidatul ideal pentru acest post are studii medii, are permis de conducere categoria B, este orientat către clienţi, are cunoştinţe tehnice avansate despre serviciile de voce şi date, şi este apt pentru munca la înălţime.
Experienţa nu e un criteriu de eligibilitate pentru acest post.
5 ianuarie este ultima zi în care se primesc CV-uri pentru locul de muncă vacant la Telekom. Informaţii suplimentare, aici.

Telekom Romania Communications angajează în Bucureşti un reprezentant vânzări senior – Instituţii Guvernamentale.
Angajatorii caută un absolvent de studii superioare în unul dintre domeniile: Electronică, Telecomunicaţii, Cibernetică, Automatică, Calculatoare, Electrotehnică, Economic/ Financiar; care are cel puţin patru ani experienţă în domeniul comercial – vânzări sau peste cinci ani în domeniul IT/ telecom.
Candidatul ideal pentru acest post are cunoştinţe avansate de limba engleză, este orientat către rezultate şi este proactiv, este adaptabil, are excelente abilităţi de comunicare şi ascultare, şi are permis de conducere categoria B.
Până pe 3 ianuarie se primesc candidaturi pentru acest post. Amănunte, aici.