Dosarul Colectiv, o nouă amânare. Părinte: Am ajuns la limita răbdărilor. Vom proceda legal şi noi

La termenul de luni al procesului Colectiv, de la Tribunalul Bucureşti, instanţa a amânat, din nou, şedinţa, din cauza absenţei a două părţi civile. Aparţinătorii victimelor sunt nemulţumiţi de amânările repetate. Următorul termen a fost stabilit pe 26 martie.

12 feb. 2018, 06:40
Dosarul Colectiv, o nouă amânare. Părinte: Am ajuns la limita răbdărilor. Vom proceda legal şi noi

UPDATE: „Am plecat de acasă cu o speranţă, că astăzi se vor elimina toate aceste vicii de procedură, care sunt de noaptea minţii. Sunt şocat de hotărârea instanţei de astăzi. Amânări, doar pentru nişte citări, care durează şase săptămâni şi apare tergiversarea asta… Suntem în situaţia în care chiar am ajuns la limita răbdărilor. Vom proceda legal şi noi, pe alte căi, atfel nu se poate. Speranţa noastră era să se dea citire rechizitoriului. (…) Inculpaţilor le convine foarte mult. Ei le-ar amâna până la calendele greceşti. Am senzaţia că se aşteaptă intrarea în vigoare a unor legi din Parlament cu scoaterea abuzului în serviciu. Inculpaţii asta aşteaptă”, a declarat, la ieşirea din sala de judecată, Jean Chelba, tatăl lui Alexandru Chelba, mort în incendiul din Colectiv.

„A fost din nou lipsă de procedură, de data aceasta două părţi civile din Spania şi din România. Cu privire la cea din România, citaţia a fost trimisă la adresa respectivă, dar nu a fost primită de nimeni. Ca atare, s-a dat un nou termen de judecată, mai lung de data aceasta – şase săptămâni – pentru a se putea realiza această procedură. Într-adevăr, este neplăcut să ne amânăm, e al cincilea termen de judecată, dar atât timp cât procedura de citare nu este acoperită de toate părţile din cauză, în afară de inculpaţi, părţile civile şi părţile vătămate nu au cunoştinţă de acest proces (…), aceasta este lipsă de procedură şi nu poate merge mai departe. (…) Cei care au întâmplinat cu nemulţumire decizia sunt în primul rând părinţii celor care au decedat şi chiar şi părţile vătămate. Este neplăcut ca de patru luni de zile să facem numai lipsă de procedură, dar acolo unde e lege, nu e tocmeală”, a explicat avocatul Beatrice Comăniceanu.

Procurorii de la Parchetul General au trimis în judecată dosarul Colectiv la data de 28 aprilie 2016. Patronii clubului, George Alin Anastasescu, Paul Cătălin Gancea şi Costin Mincu, sunt acuzaţi de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. 

Iniţial, procurorii de la DNA şi Parchetul General au trimis în instanţe trei dosare în legătură cu tragedia de la Colectiv: Tribunalul Bucureşti – fostul primar Cristian Popescu-Piedone, Judecătoria Sectorului 4 – patronii clubului, Tribunalul Militar Bucureşti – pompierii Antonina Radu şi George Petrică Matei.

Pe 15 mai 2016, Judecătoria Sectorului 4 a dispus reunirea la Tribunalul Bucureşti a dosarului în care sunt acuzaţi patronii clubului cu cel în care este inculpat Cristian Popescu-Piedone, motivul invocat fiind faptul că în primul dosar a nu exista nicio instituţie parte responsabilă civilmente, iar bunurile inculpaţilor nu acopereau despăgubirile cerute de victimele incendiului.

De asemenea, pe 6 decembrie 2017, Tribunalul Militar Bucureşti a decis ca dosarul pompierilor să meargă la Tribunalul Bucureşti, iar această din urmă instanţă a confirmat, pe 15 ianuarie a.c., că este de acord cu această reunire. Decizia judecătorului de la Tribunalul Bucureşti a fost primită cu aplauze în sala de judecată.

Patronii clubului Colectiv – Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu – sunt acuzaţi de ucidere din culpă, vătămare corporală şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă. În dosar mai sunt judecaţi Daniela Niţă – patroana firmei de artificii SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, Cristian Niţă (director) şi Viorel Zaharia (pirotehnist), precum şi persoanele juridice SC Colectiv Club SRL şi SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL.

În rechizitoriul întocmit de Parchetul General se arată că patronii Colectiv „au încurajat şi permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condiţiile în care spaţiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgenţă, precum şi desfăşurarea unui spectacol pirotehnic (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului situat pe strada Tăbăcarilor nr. 7, sector 4, în condiţiile amenajărilor interioare improprii unor astfel de activităţi, caracterizate prin existenţa unor materiale uşor inflamabile, montate cu încălcarea dispoziţiilor legale şi pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor şi pentru izolare fonică pe stâlpii de susţinere, pereţi şi tavan, spumă poliuretanică neignifugată), cu consecinţa producerii unui incendiu în seara de 30.10.2015”.

Anchetatorii mai arată că Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu „nu au asigurat cadrul organizatoric şi mijloacele necesare securităţii şi sănătăţii în muncă, (…) nu au luat măsuri pentru evacuarea personalului şi a clienţilor prin asigurarea unui număr de căi de ieşire suficient şi prevăzut de lege, marcate şi dotate corespunzător, şi nu au stabilit clauze privind sănătatea şi securitatea în muncă cu prezentarea riscurilor specifice pentru securitatea şi sănătatea în muncă în cadrul clubului la încheierea contractului de prestări servicii dintre SC Club Colectiv SRL şi SC Digidream Multimedia SRL”.

Fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone este acuzat de săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cauzând vătămarea intereselor legitime ale unor persoane fizice şi ale Sectorului 4 al municipiului Bucureşti. De asemenea, au fost deferite justiţiei alte trei persoane din cadrul primăriei: Aurelia Iofciu – şef al Serviciului autorizări comerciale, Larisa Luminiţa Ganea – consilier superior, Ramona Sandra Moţoc – referent superior, ambele în cadrul aceluiaşi serviciu.

Potrivit DNA, infracţiunea de abuz în serviciu reţinută în sarcina inculpaţilor constă în eliberarea acordurilor şi autorizaţiilor de funcţionare pentru două societăţi comerciale într-o modalitate care a încălcat prevederile legale referitoare la securitatea la incendiu, inclusiv prin aceea că nu au fost respectate dispoziţiile privind controlul după emiterea autorizaţiilor.

Pompierii Antonina Radu şi George Petrică Matei au fost trimişi în judecată de DNA în octombrie 2016, fiind acuzaţi de abuz în serviciu.

Potrivit procurorilor, deşi au făcut mai multe deplasări la clubul Colectiv, Antonina Radu şi George Matei nu au întocmit niciun act de control, cu niciun prilej şi nici nu au întreprins vreo măsură pentru ca această societate să fie luată în evidenţă de către ISU Bucureşti pentru că funcţiona fără aviz/autorizaţie de securitate la incendiu, aşa cum erau obligaţi de actele normative ce reglementează activitatea în domeniu.