TEROARE în Ucraina. Un PRIMAR a fost asasinat, după ce casa altui edil a fost atacată cu RACHETA

Primarul oraşului Kremenchuk din Ucraina a fost împuşcat mortal, sâmbătă. Edilul era cunoscut pentru sprijinul pe care îl acordase activiştilor de pe EuroMaidan. Tot sâmbătă, casa primarului din Lviv a fost atacată cu o rachetă antitanc. 

26 iul. 2014, 18:52
TEROARE în Ucraina. Un PRIMAR a fost asasinat, după ce casa altui edil a fost atacată cu RACHETA

Din primele informaţii, potrivit WorldBulletin, primarul oraşului Kremenchuk, aflat în centrul ţării, Oleh Babaiev, a fost asasinat de o persoană care a parcat lângă maşina lui. Aceasta a tras trei focuri de armă dintr-un pistol cu amortizor.

„Era foarte iubit de localnici. În timpul protestelor de pe Maidan, el a sprijinit activiştii”, a scris pe Facebook Anton Gerashchenko, care lucrează la Ministerul de Interne din Ucraina.

>

Tot sâmbătă, casa edilului din Liov a fost atacată cu o rachetă antitanc. Andrei Sadovoi, care a sprijinit miscarile proeuropene, nu se afla in locuinta in momentul atacului.

„Cel mai probabil, cele doua atentate nu au legatura unul cu altul”, a spus Anton Gerashchenko.

Racheta, trasă vineri la ora locală 23.30 (20.30 GMT), a lovit un colţ al clădirii ce a avariat acoperişul, o grindă şi a spart mai multe geamuri, a anunţat primăria într-un comunicat.

Primarul Andrei Sadovoi – o personalitate-cheie a mişcării de contestare proeuropene şi opozant al regimului preşedintelui prorus Viktor Ianukovici, destituit în februarie – este plecat în vacanţă cu familia sa.

O anchetă a fost deschisă pentru atentat terorist„, a declarat şeful poliţiei locale Serghei Ziubanenko.

CITEŞTE ŞI Casa unui primar din Ucraina, atacată cu o rachetă antitanc