„Terorista” din Paris este în viaţă. Cine este de fapt femeia care a murit în timpul raidului trupelor franceze

Trupele antitero din Franţa au intervenit în forţă săptămâna trecută într-un complex de locuinţe din Saint Denis şi au reuşit să ucidă mai mulţi terorişti responsabili de atacurile de la Paris. Printre ei se număra şi o femeie, Hasna Ait Boulahcen, iar poza ei a circulat zile întregi pe internet şi a apărut pe primele pagini ale publicaţiilor internaţionale. Doar că femeia din poze este vie şi nevătămată în Maroc şi a fost, de fapt, victima unei răzbunări a unei persoane care a remarcat că ea seamănă cu Hasna şi i-a vândut pozele unei publicaţii din Franţa.

RomaniaTV.net
24 nov. 2015, 07:37

Printre pozele cu Hasna Ait Boulahcen care au circulat în ultimele zile în mass-media se număra şi una în care tânăra apărea în cadă. Doar că fata din imagine nu este Hasna, ci o altă tânără, Nabila Bakkatha, care locuieste in Beni Mellal, Maroc, şi care ţine să corecteze informaţiile.

Nabila a povestit că un prieten, care a văzut că seamăna cu Hasna, a vândut pozele unei publicaţii din Franţa din răzbunare.

Organizatorul atentatelor din Paris, ucis după interceptarea telefonului femeii care era cu el

„Acum trei zile m-a sunat un prieten să-mi spună că pozele mele sunt pe primele pagini ale unor publicaţii internaţionale. Familia mea a fost şocată, câteva rude nici nu mai vorbesc cu mine de atunci. Viaţa mea s-a schimbat dramatic. Nu mai merg la muncă şi trăiesc într-o teroare constantă. Sunt sigură că voi avea probleme dacă voi dori să merg în Franţa”, a povestit Nabila, care l-a dat in judecata pe cel care a vandut imaginile, dar si pe jurnalistul care le-a publicat.

Hasna Ait Boulahcen a murit în timpul acţiunii trupelor antitero franceze într-un complex de locuinţe din cartierul Saint-Denis. Iniţial s-a crezut că Hasna este prima femeie kamikaze din Europa, dar în cele din urmă s-a stabilit că t7năra a murit după ce un bărbat s-a aruncat în aer.