TESTE GRILA BAC 2019, EVALUARE NATIONALA 2019. Federația Părinţilor: Este o decizie bună, având în vedere diferenţele din contestaţii

Schimbarea subiectelor pentru Bacalaureatul și Evaluarea Națională de anul acesta “este o decizie bună”, spune Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți. Acesta argumentează că introducerea testelor grilă în examene ar atenua diferențele de note pe care în ultimii ani le aduc contestațiile.

01 nov. 2018, 06:58
TESTE GRILA BAC 2019, EVALUARE NATIONALA 2019. Federația Părinţilor: Este o decizie bună, având în vedere diferenţele din contestaţii

TESTE GRILA BAC 2019, EVALUARE NATIONALA 2019, REACŢIA PĂRINŢILOR. „Cert este că-n majoritatea statelor europene se practica acest test grilă, inclusiv la admiterea în învățământul superior”, scrie Iulian Cristache, pe contul său de Facebook.

Președintele Federației Părinților afirmă că nu a făcut parte din comisiile care au decis această modificare. “Ar fi fost bine să fie anunțată cu un an înainte, dar nu cred că ar trebui să reprezinte un impediment, rezolvarea itemilor se bazează pe dobândirea competențelor specifice/cheie”, susține Iulian Cristache.

Reacția integrală a lui Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți:

Consider că este o decizie bună, având în vedere diferența de punctaj între evaluarea inițială și evaluarea făcută după contestații.

Logic că sunt tabere între părinți, dar și între profesori, sunt păreri pro și contra, nu cred că va exista o soluție minune care să-i mulțumească pe toți.

Cert este că-n majoritatea statelor europene se practică acest test grilă, inclusiv la admiterea în învățământul superior, la noi.

Personal am avut o discuție, în acest sens, cu domnul Lixandru (secretarul de stat responsabil cu învățământul preuniversitar – n.red.), ulterior decizia fiind de 100% a MEN.

Nu am făcut parte din vreo comisie care să stabilească acest lucru, cu toate că sunt de acord cu ea. Ar fi fost bine să fie anunțată cu un an înainte, dar nu cred că ar trebui să reprezinte un impediment, rezolvarea itemilor se bazează pe dobândirea competențelor specifice/cheie”.

Sursa: edupeedu.ro