Theresa May vrea să revoce legislaţia Uniunii Europene în Parlamentul Britanic

Documentul care marchează începerea procesului de transferare a normelor Uniunii Europene în legislaţia britanică va fi prezentat săptămâna viitoare în Parlamentul de la Londra, a anunţat marţi purtătorul de cuvânt al premierului britanic Theresa May, relatează site-ul agenţiei Reuters.

04 iul. 2017, 14:39

 În cadrul unei întruniri săptămânale a cabinetului May, ministrul britanic pentru Brexit, David Davis, le-a transmis colegilor o actualizare privind „actul de revocare”, care va marca trecerea de la legislaţia UE către legislaţia britanică, ca parte a procesului de Brexit.

Prin urmare, debutul procesului legislativ privind Brexit va fi marcat săptămâna viitoare. Zeci de mii de legi ale Uniunii Europene au intrat în registrul legislativ britanic, în decursul a peste 40 de ani de apartenenţă la Blocul comunitar, potrivit Mediafax.

Citeşte şi Guvernul Theresei May a trecut cu succes un test important ce prevedea măsuri de austeritate

Actul de revocare a legislaţiei UE, prin care guvernul britanic va asigura o tranziţie uşoară după ieşirea din Blocul comunitar, va transpune legile Uniunii Europene şi va abroga Actul Comunităţilor Europene din 1972, documentul care formalizează calitatea de membru UE pentru Marea Britanie.

Procesul complex de transpunere a legislaţiei în Marea Britanie este estimat să dureze câţiva ani, iar în urma acestuia Parlamentul britanic va putea să modifice legislaţia actuală, pentru a asigura funcţionarea corectă a instituţiilor după Brexit.