Toate traseele montane din judeţul Argeş, închise. Strat de zăpadă de peste doi metri şi risc mare de avalanşe în Făgăraş

Publicat: Miercuri, 14 Martie 2018 12:40 // Actualizat: Miercuri, 14 Martie 2018 12:40 // Sursa: romaniatv.net

Riscul de producere a unor avalanşe este mare în Masivul Făgăraş, stratul de zăpadă având, miercuri, peste doi metri în zona Cota 2000 - Transfăgărăşan, au anunţat reprezentanţii Serviciului Public Judeţean Salvamont Argeş.

Toate traseele montane din judeţul Argeş rămân închise.

"În acest moment, stratul de zăpadă (...) ajunge la 229 de centimetri, iar riscul de avalanşă este de gradul 4 (mare) la altitudini de peste 1800 metri şi de gradul 3 (însemnat) sub această altitudine. (...) Pe versanţi sunt zone întinse unde zăpada proaspătă s-a depus în plăci de vânt de până la 30 de centimetri, peste stratul existent deja care este îngheţat, existând toate condiţiile alunecării cu uşurinţă şi apariţiei de avalanşe însemnate cantitativ", potrivit unui comunicat transmis de directorul Salvamont Argeş, Ion Sănduloiu.

Conform aceleiaşi surse, pentru următoarele zile sunt prognozate ninsori abundente în zona montană, ceea ce va conduce la menţinerea nivelului de risc de avalanşe.

"Nu trebuie neglijat faptul că, până în acest moment, în ţară numărul decedaţilor în avalanşă în acest sezon este de cinci, iar în primele zile ale anului am avut şi în judeţul nostru o avalanşă cu două victime, care au fost salvate", se mai menţionează în comunicat.

Turiştii care vor ajunge în zona montană din Argeş sunt sfătuiţi să nu încerce să urce pe traseele închise şi să ceară informaţii salvatorilor montani din zonă sau la Dispeceratul Naţional Salvamont. De asemenea, trebuie estimat timpul necesar efectuării drumeţiilor, în aşa fel încât să se încheie înainte de lăsarea întunericului.

În afara echipamentului obligatoriu de iarnă, turiştii trebuie să aibă în permanenţă în rucsac o lanternă cu baterii noi. În plus, trebuie evitată parcarea sau chiar oprirea autoturismelor la baza pantelor dezgolite încărcate cu zăpadă.

"În perioada de iarnă, care la altitudini mari durează până la sfârşitul lunii mai, este necesară o prudenţă mărită pentru a evita situaţiile nedorite", se mai arată în comunicatul Salvamont Argeş.

Comenteaza // Vezi comentarii
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
1
EUR
4.6540
RON
17 Dec
noapte 1 °
zi 2 °
Ultimele joburi adaugate
24 H