Banca Transilvania a trecut, anul trecut, pe locul 1 în topul celor mai mari bănci active în România, după achiziţia Bancpost. Pe locurile 2 și 3 urmează BCR şi BRD.
Achiziţia băncii greceşti Bancpost, din 2018, a propulsat Banca Transilvania (cotă de piaţă 16,48%) pe locul 1 în topul băncilor prezente în România, după valoarea activelor, ea depăşind astfel BCR (15,05%), controlată de grupul austriac Erste, şi BRD (11,99%), deţinută de grupul francez Société Générale, potrivit unei analize realizate de Profit.ro.
Banca Transilvania deţinea, la finalul anului trecut, active în valoare de 74,35 miliarde lei (15,96 miliarde euro), BCR – 67,91 miliarde lei (14,57 miliarde euro), iar BRD – 54,09 miliarde lei (11,6 miliarde euro).
Acestea sunt urmate, în clasament, de UniCredit Bank (cotă de piaţă 9,21%), Raiffeisen Bank (8,88%), ING (8,50%), CEC Bank (6,50%), Alpha Bank (3,76%), OTP (2,45%) şi Garanti (2,27%).
Dintre băncile de Top 10, cea mai mare creştere a activelor a avut-o, anul trecut, Banca Transilvania, de peste 25%, care a adăugat cota de piaţă a Bancpost.
- 1
- 2
- 3
- 4
- 5
- 6
- 7
- 8
- 9
- 10
- 11
- 12
- 13
- 14
- 15
- 16
- 17
- 18
- 19
- 20