Topul celor mai triste filme din istorie

Filmul "Titanic", regizat de James Cameron, care a fost lansat în urmă cu 16 ani, s-a situat pe primul loc în topul celor mai triste producţii hollywoodiene din toate timpurile.

RomaniaTV.net
23 nov. 2013, 19:45
Topul celor mai triste filme din istorie

Filmul, apărut în 1997, în care actorii Kate Winslet şi Leonardo DiCaprio joacă rolurile principale, se situează pe primul loc într-un sondaj britanic al celor mai dureroase filme, obţinând 24% din voturi, informează contactmusic.com.

Citeşte şi Povestea FASCINANTĂ a viorii de pe Titanic. Află PREŢUL RECORD obţinut la licitaţie

Pe locul al doilea se află pelicula „Mizerabilii/ Les Miserables”, iar pe locul al treilea, filmul de animaţie „Bambi”.

Poziţia a patra a fost ocupată de „Calul de luptă/ War Horse”, iar pe locul al cincilea s-a poziţionat pelicula lui Steven Spielberg „E.T. Extraterestrul/ E.T. the Extra-Terrestrial”.

Acest sondaj a fost realizat de site-ul FreeDeliveryLand.co.uk.

Deşi nu toată lumea recunoaşte, toţi am plâns la un film, la un moment dat în viaţă. «Titanic» are combinaţia perfectă de factori pentru a fi cel mai trist film preferat de întreaga lume. Are intrigă, îndrăgostiţi condamnaţi şi muzică extrem de emoţionantă„, a spus un purtător de cuvânt al site-ului care a realizat sondajul.

Titanicul a fost prezentat în epocă ca un vapor ce nu poate fi scufundat. Însă carena lui a fost spartă de un aisberg şi nava s-a scufundat, provocând moartea a 1.514 persoane dintre cei 2.224 de pasageri aflaţi la bord.

Citeşte şi Imaginea BÂNTUITOARE a unei ÎNMORMÂNTĂRI pe MARE după scufundarea TITANICULUI

Epava a fost descoperită de exploratorul Robert Ballard în 1985, la o adâncime de aproape 4.000 de metri. Filmul „Titanic” a relansat interesul publicului pentru această dramă.

„Titanic” se situează pe locul al doilea în topul filmelor cu cele mai mari încasări din istoria cinematografiei – 1,84 miliarde de dolari.