Torţionarul Vişinescu, gesturi şocante în puşcăria de la Jilava. Deţinuţii nu ştiu cum să reacţioneze

Fostul torționar comunist Alexandru Vișinescu a fost protagonistul unor scene incredibile, care au avut loc, recent, la Spitalul Penitenciar Jilava, acolo unde acesta își execută condamnarea de 20 de ani.

18 oct. 2017, 07:24
Torţionarul Vişinescu, gesturi şocante în puşcăria de la Jilava. Deţinuţii nu ştiu cum să reacţioneze

În vârstă de 93 de ani, torționarul Alexandru Vișinescu este considerat unul dintre cei mai cruzi torționari ai regimului comunist. Fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat în anii ’50, acesta a fost acuzat că a organizat un adevărat sistem de exterminare a deținuților, în special a celor închiși pe criterii politice.

Citeşte şi Curtea de Apel dispune expertiză medico legală din care să rezulte dacă Vişinescu poate fi tratat în închisoare UPDATE

Potrivit unor surse din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor, în ultima perioadă deținutul Vișinescu i-a lăsat mască, în repetate rânduri, pe angajații Spitalului Penitenciar Jilava, după ce a început să se creadă… comandantul închisorii!

Sursele citate au dezvăluit că în unele dimineți, la ora apelului, Vișinescu apărea la ușă cu bagajul făcut. Extrem de preocupat, acesta ieșea din cameră cu valiza în mână și spunea: „Hai, că am plecat. Am multă treabă…”. Pentru a nu-i provoca un șoc, medicii l-au condus, de fiecare dată, câțiva metri pe hol, după care l-au convins să revină în cameră. În alte situații însă, fostul torționar odios reacționa, însă, altfel. Ca un veritabil comandant, acesta ar fi ieșit din celulă ca și cum ar fi fost în control, după care le ordona agenților să-l urmeze în celulele următoare.

Citeşte şi Administraţia Penitenciarelor a achitat peste 330.000 de lei daune morale în dosarul lui Alexandru Vişinescu

„Acum hai să intrăm și peste bandiții ăștia de alături, să-i călcăm pe cap!”, ar fi spus deținutul. În ultima perioadă, prin intremediul avocaților, Alexandru Vișinescu ar fi solicitat, fără success, întreruperea pedepsei, din motive medicale.