Toţi turiştii blocaţi pe platoul Bucegi, salvaţi de jandarmii montani

Ore de coşmar pentru 135 de turişti chiar înainte de Anul Nou. Oamenii au rămas blocaţi pe platoul Bucegi, la Babele, din cauza vremii. Jandarmii din trei judeţe au intervenit ca să-i coboare în siguranţă de pe munte. Ultimii turişti salvaţi au ajuns la poale cu doar câteva ore înainte de miezul nopţii, informează România TV.

01 ian. 2018, 07:22
Toţi turiştii blocaţi pe platoul Bucegi, salvaţi de jandarmii montani

Jandarmii montani şi salvamontiştii i-au îmbarcat pe ultimii 30 de turisti rămaşi la peste 2000 de metri altitudine în Masivul Bucegi în vehiculele speciale pentru transportul pe munte.

Acţiunea de recuperare a turiştilor a durat peste cinci ore şi a implicat angajaţi ai mai multor structuri din Ministerul de Interne şi salvamontişti din trei judeţe.

Operaţiunea a fost dificilă pentru că în grup erau şi mulţi copii mici. Turiştii au rămas blocaţi pe munte după ce telecabina nu a mai putut funcţiona din cauza vântului puternic. Din cauza vijeliei oamenii nu au putut fi coborâţi în Buşteni nici pe traseul montan şi a fost nevoie de mijloace de transport speciale.

Citeşte şi Aproximativ 150 de turişti, blocaţi pe platoul Bucegi. Telecabina a fost oprită din cauza vântului puternic UPDATE