Tragedie în fotbal. La doar 20 de ani, a murit pe terenul de joc

Un fotbalist portughez de 20 de ani, de la clubul Tourizense (liga a treia), a decedat duminică după-amiaza în urma unui stop cardiac suferit pe terenul de joc, în timpul meciului cu Carapinheirense, au anunţat serviciile de urgenţă, citate de AFP.

18 nov. 2013, 07:33
Tragedie în fotbal. La doar 20 de ani, a murit pe terenul de joc

Carlos Alexandre Caseiro Marques, cunoscut sub numele de Alex marques, atacantul echipei Tourizense, a leşinat după doar 7 minute, în meciul de la Touriz, localitate aflată în apropiere de oraşul Coimbra. În ciuda mai multor încercări, fotbalistul nu a putut fi de reanimat, transmite agenţia Lusa, preluată de Agerpres.

Citeşte şi TRAGEDIE PE TEREN. Un tânăr a murit în timp ce juca fotbal cu prietenii

Alex, format la şcoala clubului FC Porto şi la Rio Ave, a fost internaţional Under-15 şi fusese transferat în acest sezon la Tourizense.

Această grupare a mai fost lovită de o tragedie în urmă cu opt ani, când unul dintre jucătorii săi, Mauro Gama, împrumutat de la Estrella Amadora, a murit într-un accident auto.