TRAGEDIE în Mexic între un camion cisternă şi un autocar cu turişti. Cel puţin 24 de persoane au murit VIDEO

Cel puțin 24 de oameni au pierit arși de vii și încă nouă au fost răniți într-o coliziune joi între un camion cisternă și un autocar de turiști mexicani în sudul Mexicului, au anunțat autoritățile, citate de AFP.

14 apr. 2017, 05:55
TRAGEDIE în Mexic între un camion cisternă şi un autocar cu turişti. Cel puţin 24 de persoane au murit VIDEO

Accidentul, care s-a produs la primele ore ale dimineții pe o autostradă la frontiera între statele Guerrero și Michoacan, s-a soldat până acum cu 24 de morți, a declarat Roberto A?lvarez Heredia, purtător de cuvânt pentru securitatea statului Guerrero, într-un comunicat.

Coliziunea dintre cele două vehicule a provocat o explozie în urma căreia au murit carbonizați șoferul camionului cisternă, precum și mai mulți pasageri din autocar, a indicat, la rândul său, Marco César Mayares, secretar pentru protecția civilă din Guerrero. Acesta informase inițial cu privire la 20 de morți în urma cumplitului accident.

„Îmi exprim solidaritatea cu familiile celor care i-au pierdut pe cei dragi în acest tragic accident”, și-a prezentat condoleanțele într-un mesaj pe Twitter președintele mexican Enrique Pena Nieto.

Autocarul transporta turiști din Morelia, capitala statului Michoacan, care mergeau la plajele din statul Guerrero, pe coasta Pacificului.

Toți pasagerii erau cetățeni mexicani, au precizat autoritățile. În prezent este în curs de desfășurare identificarea victimelor.

Un grup de militari a fost trimis la locul accidentului pentru a securiza zona până la încheierea lucrărilor echipelor de intervenție rapidă, iar autostrada va fi complet degajată.