Tragedie la Balul Bobocilor, a murit pe scenă în faţa a zeci de adolescenţi. Imagini şocante cu momentul prăbuşirii VIDEO

O tânără de 33 de ani, care făcea parte dintr-un ansamblu de dansatori care participau la un bal al bobocilor la Casa de Cultură din orașul arădean Sebiș, și-a pierdut viața în mod tragic. Ei i s-a făcut rău şi-a pierdut cunoştinţa şi a căzut pe scenă.

RomaniaTV.net
10 nov. 2018, 19:50

UPDATE: Tânăra care a murit se numește Diana Jivan și este soția lui Andrei Jivan, cunoscut drept Siko. Acesta este născut în Arad, fiind practicant pasionat de break-dance. La momentul producerii tragediei de la Sebiș, cei doi dansau împreună pe scena Casei de Cultură.

„În anul 2012 am avut privilegiul de a-mi întâlni actuala soție într-o sală de dans. Mă bucură faptul că este și ea dansatoare și suntem pe aceeași lungime de undă, este sufletul meu pereche! Sunt foarte fericit și din acest punct de vedere, totul este perfect între mine și ea” – declara Siko, în 2015, pentru emisiunea Românii au talent, la care a participat.

Cine este dansatoarea care a murit în timp spectacolului, în Timiş. Ce legătură avea cu Smiley FOTO

O dansatoare de 33 de ani din București a murit vineri seara în județul Arad. Tânăra făcea parte echipa coregrafică a cântăreței Letiția Roman (cunoscută de la emisiunile Vocea României, X-Factor sau Next Star). Se pare că ea ar fi suferit un infarct. ”Cei prezenţi au dus-o la Spitalul Orăşenesc Sebiş, unde a fost resuscitată şi şi-a revenit, după care i s-a făcut făcut rău din nou şi a fost resuscitată iar. Şi de această dată tânăra şi-a revenit, dar i s-a făcut rău a treia oară şi, în pofida eforturilor medicilor de a o resuscita din nou, a decedat”, a declarat Radu Demetrescu, primarul oraşului.

Conform informaţiilor noastre, tânăra a intrat de trei ori consecutiv în stop cardio-respirator, ultimul fiindu-i fatal. Diana Jivan era din Bucureşti şi dansa împreună cu soţul său, Andrei.

Un echipaj SMURD a sosit la fața locului și după ce a încercat să o resusciteze, tânăra a fost transportată la spitalul din Sebiș. „Ieri în jurul orei 22.30, echipajul SMURD al Detașamentului de Pompieri Sebiș a intervenit la Casa de Cultură din localitate. La fața locului au găsit o femeie de aproximativ 30 de ani în stop cardiorespirator. Femeia a fost resuscitată aproximativ 30 minute apoi transportată la spitalul din Sebis. La spital a intrat din nou în stop și nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare fiind declarata decedată”, a declarat maior George Pleșca de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad.