Traian Băsescu: Alianţa PSD-ALDE a pierdut majoritatea. Este normal să piardă şi guvernarea

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, susţine că alianţa PSD-ALDE a pierdut majoritatea, pentru că moţiunea de cenzură a trecut cu voturile minorităţilor, el susţinând că este normal ca PSD-ALDE să piardă şi guvernarea.

21 iun. 2017, 12:27
Traian Băsescu: Alianţa PSD-ALDE a pierdut majoritatea. Este normal să piardă şi guvernarea

”Dragnea şi Tăriceanu, aţi pierdut! Fără voturile minorităţilor, moţiunea de cenzură nu ar fi trecut. Alianţa PSD-ALDE a pierdut majoritatea. Deci, este normal să piardă şi guvernarea”, scrie Traian Băsescu pe pagina sa de Facebook.

Moţiunea de cenzură a fost adoptată, miercuri, de Parlament cu 241 voturi ”pentru” şi 10 voturi ”împotrivă”.

Preşedintele Klaus Iohannis va convoca pentru luni consultări cu partidele parlamentare în vederea formării noului Guvern, a anunţat purtătorul de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi.

Moțiunea de cenzură „România nu poate fi confiscată. Apărăm democrația și votul românilor” a fost adoptată miercuri în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. S-au înregistrat 241 de voturi pentru și 10 împotrivă. Guvernul Grindeanu a căzut, majoritatea parlamentară urmând să propună un nou prim-ministru, pentru care să ceară acceptul preşedintelui Klaus Iohannis.