TRAIAN BĂSESCU, audiat la Parchetul General: „Mă apăr şi voi continua să mă apăr. Punct” VIDEO

Traian Băsescu a fost audiat, vineri, timp de o oră la Parchetul General. Fostul preşedinte a fost chemat să dea declarații în dosarul în care este acuzat că a amenințat-o pe Gabriela Firea. La plecarea de la Parchet, Băsescu a spus că se apără şi va continua să se apere în acest dosar.

11 sept. 2015, 05:48

Fostul şef al statului a fost audiat la Parchetul General, în dosarul în care este acuzat că a ameninţat-o pe Gabriela Firea, senator PSD. 

UPDATE 13.02. Traian Băsescu şi-a susţinut nevinovăţia în faţa procurorului de caz. „A făcut o declaraţie. S-a apărat şi şi-a reafirmat poziţia că este nevinovat cu privire la  fapta pentru care este acuzat, în cazul de faţă ameninţare. Parchetul decide ce urmează… o nouă invitaţie…. (…) Procurorul de caz va decide ce face în continuare, poate mai administrează probe, poate dă o soluţie. Este posibil ca Traian Băsescu să mai fie chemat. Nu se teme de acest dosar, nu se teme de justiţie şi va veni de câte ori va fi convocat. Dosarul urmează procedura legală „, a declarat avocatul lui Traian Băsescu.

UPDATE 13.00 Traian Băsescu a ieşit de la Parchet. „Mă apăr şi voi continua să mă apăr. Punct”, a spus Băsescu. Mai mulţi susţinători, veniţi la Parchet, i-au scandat numele, în timp ce alţii au strigat „La puşcărie”. O doamnă i-a oferit un buchet de flori. „Vă iubim mult”, i-a spus acaesta. 

UPDATE 12.35: Avocatul Gabrielei Firea, Lucian Bolcaş, a declarat, la sosirea la Parchetul General că, vineri, se audiează „un inculpat ca toţi inculpaţii”, făcând referire la Traian Băsescu.

Astăzi (n.r. vineri) va avea loc procedura normală: audierea unui inculpat ca toţi inculpaţii de teapa lui. Traian Băsescu va trebui să ne explice de ce agresarea către doamna senator Firea, că nu-şi va găsi soţul acasă, nu constituie o ameninţare. El speră să schimbe finalul acestui dosar, eu nu cred că se va întâmpla asta”, a spus Lucian Bolcaş.

Avocatul a mai precizat că „odată şi odată trebuie să se aleagă apele”. „Se ştie că există doua categorii de oameni: unii care reprezintă civilizaţia şi buna cuviinţă şi alta care reprezintă ceea ce Octavian Paler denumea mârlania„, a completat Bolcaş.

UPDATE 11.50 Traian Băsescu a ajuns la Parchetul General, fiind întâmpinat cu lozinci împotriva sa de către cei câţiva protestatari prezenţi în faţa instituţiei.

Întrebat cum se simte, Băsescu a spus: „Bine.” Totodată întrebat dacă este o zi importantă în istoria acestei anchete, fostul presedinte a răspuns: „Nu ştiu”.

În legătură cu ceea ce le va spune procurorilor, Băsescu a precizat râzând: „Depinde ce mă întreabă”

UPDATE 11.45 Ca şi săptămâna trecură, mai mulţi protestatari îl aşteaptă pe Traian Băsescu, la sediul Parchetului.

________________________________________________________________________________________

Traian Băsescu a fost citat şi, săptămâna trecută, la Parchetul General, când procurorii au decis să îi schimbe încadrarea juridică din şantaj în ameninţare, faptă care se pedepseşte cu amendă sau închisoare până la un an.

„Nu mai e şantaj, e ameninţare. Se pedepseşte cu amendă sau închisoare de la trei luni la un an, vedem. Înseamnă că, uşor, uşor justiţia se apropie de adevăr”, spunea Traian Băsescu.

Atât la intrarea fostului preşedinte Traian Băsescu, cât şi la ieşirea din sediul Parchetului, câteva zeci de persoane au strigat şi huiduit, având pancarte cu mesajele: „Băsescu la puşcărie!”, „Băsescu, respect! Noi suntem copiii statului de drept” şi „Băsescu la Rahova pentru ce a furat!”, dar şi câţiva susţinători ai fostului preşedinte.

CITEŞTE ŞI TRAIAN BĂSESCU, acuzat de AMENINŢARE. Fostul preşedinte, huiduit la Parchetul General VIDEO

Fostul preşedinte a fost şi în 18 martie la Parchetul instanţei supreme, însă atunci el nu a fost audiat, ci doar i s-a adus la cunoştinţă faptul că este urmărit penal pentru şantaj.

Parchetul ICCJ a dispus, în 11 martie, începerea urmăririi penale pe numele lui Traian Băsescu, după ce anchetatorii au redeschis, în 30 decembrie 2014, dosarul în care Gabriela Firea îl acuză pe Băsescu de şantaj.

Cercetările în acest dosar fuseseră suspendate de procurori până la finalizarea mandatului de preşedinte al lui Traian Băsescu întrucât acesta beneficia de imunitate.

Parchetul instanţei supreme anunţa, în 18 aprilie 2014, că a dispus urmărirea penală pentru şantaj, în urma plângerii formulate de Gabriela Firea împotriva lui Traian Băsescu, la care a fost conexată şi sesizarea parlamentarilor, însă punerea în mişcare a acţiunii penale a fost suspendată, întrucât preşedintele are imunitate.

Scandalul Băsescu – Firea a început după ce fostul preşedinte, referindu-se la senatorul PSD, a spus că şi acum poate spune că aceasta este „o bună jurnalistă, dar este catastrofală ca jurist”. „Mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului ei, unde e primar. Că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, dacă nu e atentă. Înţeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele”, a spus Băsescu.

Fostul şef al statului a mai spus că senatorul PSD Gabriela Firea este „o şantajistă de profesie”. „Nu e un atac la o femeie, e un atac la o şantajistă care pretinde să fie respectatată ca senator al României, după ce a făcut bine şcoala turnătorului Felix”, a precizat Băsescu.

Traian Băsescu a mai spus că îi recomandă premierului Victor Ponta să nu o ia pe „senatoarea şantajistă” Gabriela Firea ca purtător de cuvânt la alegeri pentru coaliţie, pentru că aceasta poartă ghinion bărbatului despre care spune că vrea să îl protejeze. Băsescu a ţinut totodată să amintească prestaţia Gabrielei Firea din campania pentru prezidenţiale a lui Mugur Isărescu.

Gabriela Firea a reacţionat, afirmând că aşteaptă cu interes reacţiile instituţiilor şi ale ambasadelor statelor democratice faţă de acest „act flagrant de intimidare a unui senator”.

Firea preciza, într-o postare pe Facebook, că preşedintele Traian Băsescu i-a transmis, în seara zilei de 13 aprilie 2014, într-o emisiune televizată, „un mesaj fără niciun echivoc” legat de activitatea ei în Comisia Călăraşi.

„Aştept cu interes reacţiile instituţiilor statului şi ale ambasadelor statelor democratice faţă de acest act flagrant de intimidare a unui senator al României!”, scria Gabriela Firea, pe Facebook.

Ulterior, senatorul PSD a depus, în 16 aprilie 2014, la Parchetul instanţei supreme, o plângere pe numele lui Traian Băsescu, pentru ameninţare şi şantaj.

În plus, 176 de parlamentari, în frunte cu Victor Ponta, Valeriu Zgonea, Liviu Dragnea şi Ilie Sârbu, au semnat un denunţ de şantaj împotriva lui Traian Băsescu, depus în 17 aprilie 2014, la Parchetul instanţei supreme.