Traian Băsescu, despre decizia CJUE: Nu-i putem lua dreptul de a vieţui cu alesul inimii

Traian Băsescu, preşedintele PMP, a declarat, marţi, că decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cauza Coman-Hamilton obligă România să-i acorde drept de rezidenţă soţului american, fără recunoaşterea familiilor homosexuale, menţionând că nu-i poate fi luat dreptul acestuia "de a vieţui cu alesul inimii".

RomaniaTV.net
05 iun. 2018, 12:46
Traian Băsescu, despre decizia CJUE: Nu-i putem lua dreptul de a vieţui cu alesul inimii

„Aş face o observaţie legată de hotărârea CJUE cu privire la familia de homosexuali româno-americană. Probabil sunteţi la curent că CJUE obligă România să-i acorde drept de rezidenţă soţului american al cetăţeanului român – e un cetăţean român cu un american – fără să ne oblige să recunoaştem familiile homosexuale, dar nu-i putem lua dreptul de a vieţui cu alesul inimii micului american”, a afirmat Băsescu, înaintea Colegiului National al PMP.

El a spus, legat de familia tradiţională, că viaţa evoluează.

„Asta e viaţa. Atenţie când vorbim de familia tradiţională că viaţa evoluează şi o să ne lovim chiar de legislaţia internaţională din punctul ăsta de vedere”, a adăugat Băsescu, potrivit Agerpres.

CJUE a stabilit că statele membre ale Uniunii Europene nu pot împiedica libertatea de şedere a unui cetăţean al UE prin refuzul de a acorda soţului său de acelaşi sex, cetăţean al unei ţări non-UE, un drept de şedere derivat pe teritoriul lor. Sesizată de Curtea Constituţională a României, CJUE arată că noţiunea de „soţ”, în sensul dispoziţiilor dreptului Uniunii privind libertatea de şedere a cetăţenilor UE şi a membrilor familiilor lor, include soţii de acelaşi sex.

Citeşte şi: Curtea de Justiţie a UE: România, obligată să recunoască căsătoria gay în UE, dar nu să o transpună în legislaţia internă