Traian Băsescu: Sadova, comuna lui Igor Dodon, a votat pentru unirea cu România. Interesul Rusiei scade

Traian Băsescu a declarat, marţi, că Sadova, localitatea în care s-a născut Igor Dodon, a votat unirea Republicii Moldova cu România, afirmând că este important ca administraţiile din România să fie stimulate pentru a susţine şi ele unirea.

RomaniaTV.net
13 mart. 2018, 13:05
Traian Băsescu: Sadova, comuna lui Igor Dodon, a votat pentru unirea cu România. Interesul Rusiei scade

„Vă propun să adăugam un proiect Unirea cu Republica Moldova. Este timpul să începem să acţionăm şi în România. Sunt 106 localităţi din R Moldova care simbolic au votat în consiliile locale unirea cu România. Asta arată curaj în vremurile astea în Republica Moldova, în condiţiile în care este un Dodon rusofil până în măduva oaselor. Totuşi sunt administraţii locale ale căror consilieri, primari şi secretari generali votează Unirea cu România. (…) Cea 105-a localitate care a votat este Sadova, comuna lui Igor Dodon, iar primarul a spus că o să-l voteze pe Igor Dodon dacă va candida la funcţia de preşedinte al României Mari. Primarul ăsta a mai strâns şi 500 de semnături de la locuitorii din Sadova, inclusiv de la vecinii lui Dodon”, a declarat preşedintele PMP, Traian Băsescu, în şedinţa CEN a PMP.

Traian Băsescu a afirmat că este important ca şi administraţiile locale din România să dea un vot pentru unire.

„Trebuie să adoptăm şi acest program pentru că ar fi foarte important să stimulăm administraţiile locale de la noi să dea şi ei un vot în consiliile locale pentru unirea României cu Republica Moldova, pentru că altfel trece Unirea pe lângă România, fraţilor”, a susţinut Băsescu.

Băsescu a afirmat că realităţile regionale arată că Federaţia Rusă nu mai are „un mare interes din punct de vedere strategic” faţă de Republica Moldova.

El a explicat că „riscurile de presiune excesivă pe administraţia de la Chişinău din partea Moscovei nu ar mai fi atât de mari cât au fost înainte ca Federaţia Rusă să deţină Crimeea”.

„O să vă spun şi care este argumentul, de ce mi se pare foarte potrivit să introducem un asemenea element. Până acum diplomaţia românească şi oamenii politici de la noi spuneau ‘Nu-i momentul că se supără ruşii, că sunt trupe în Transnistria’. Dacă privim la realităţile regionale constatăm cu uşurinţă că Federaţia Rusă nu mai are un mare interes din punct de vedere strategic cu R. Moldova. De ce? Pentru că şi-a luat Crimeea. Iar Crimeea este mult mai bine aşezată, este ca un portavion către centrul Mării Negre decât R. Moldova sau Transnistria. Ceea ce înseamnă că riscurile de presiune excesivă pe administraţia de la Chişinău din partea Moscovei nu ar mai fi atât de mari cât au fost înainte ca Federaţia Rusă să deţină Crimeea, unde deja şi-a amplasat armament şi muniţie câtă nu a avut niciodată în Transnistria. Deci vă propun să adăugăm la ordinea de zi şi o propunere de propagare a Unirii cu R. Moldova, cu atât mai mult cu cât o avem în programul nostru politic ca şi prioritate”, a adăugat Băsescu.