Traian Băsescu, „urări” pe Facebook pentru Dragnea: Scamatorul de Teleorman trâmbiţează „succesele” guvernării PSD-ALDE

Liderul PMP Traian Băsescu scrie, pe Facebook, despre Liviu Dragnea, numindu-l ”scamatorul de Teleorman”, care face turul televiziunilor pentru a trâmbiţa ”succesele” guvernării PSD-ALDE, fostul şef al statului spunând că este ”greu de imaginat un politician cu atâta tupeu în a-şi propaga minciuna”.

29 dec. 2017, 14:54
Traian Băsescu, „urări” pe Facebook pentru Dragnea: Scamatorul de Teleorman trâmbiţează „succesele” guvernării PSD-ALDE

”Scamatorul de Teleorman! Scamatorul Dragnea a făcut zilele acestea turul televiziunilor pentru a-şi trâmbiţa «succesele» guvernării PSD-ALDE din anul 2017. Greu de imaginat un politician cu atâta tupeu în a-şi propaga minciuna”, scrie Traian Băsescu.

El prezintă şi efectele guvernării PSD-ALDE la sfârşit de 2017, faţă de 2016: deficitul de cont curent mai mare cu peste 30 la sută; inflaţia a crescut de la zero la peste 3 la sută; datoria publică, mai mare cu 1,5 miliarde euro; preţul la combustibili, cu 20 la sută mai mare; preţul la energie electrică, mai mare cu 15 la sută; preţul la gaze naturale pentru populaţie, cu 15 la sută mai mare.

Liderul PMP mai afirmă că preţurile la alimente pur şi simplu au explodat, costul creditelor în moneda naţională a crescut enorm, iar moneda naţionala s-a depreciat dramatic (peste 3 la sută) faţă de moneda euro.

”Dacă privim la aceste «realizări» ale Scamatorului Dragnea, înţelegem cu uşurinţă înşelătoria programului de guvernare al PSD. 
Este adevărat că au crescut pensiile, salariul minim şi ajutoarele sociale, a crescut PIB-ul etc.. Dar dacă privim care au fost efectele guvernării PSD-ALDE din anul 2017, înţelegem că românii au fost păcăliţi, că nu traiesc mai bine şi că de fapt programul PSD-ALDE este o mare ÎNŞELĂTORIE”, continuă Traian Băsescu.

El se întreabă dacă mai sunt mulţi români care se vor lăsa păcăliţi şi în 2018 de ”Scamatorul de Teleorman”.

”Eu cred că nu, pentru că 2018 va fi un an în care indicatorii macroeconomici ai ţării vor continua să se deprecieze accelerat, iar trucurile fiscal-bugetare ce au fost posibile în 2017 nu vor mai putea fi repetate şi în 2018”, încheie fostul şef al statului.