Traian Băsescu: Mafia din Sănătate este mai puternică decât Guvernul. Cabinetul Cioloş este slab

Traian Băsescu a declarat, într-o emisiune la România TV, că a primit informări de la SRI privind neregulile din sistemul sanitar, dar nu despre diluarea concentraţiei dezinfectanţilor folosiţi în spitale.

10 mai 2016, 19:03
Traian Băsescu: Mafia din Sănătate este mai puternică decât Guvernul. Cabinetul Cioloş este slab

Traian Băsescu a spus că a primit multe informări de la SRI, dar nu pe tema substanţelor de dezinfecţie.

Traian Băsescu a declarat că raportul pe care l-a întocmit comisia de sănătate de la Cotroceni în 2008 punctează faptul că în România sunt 60.000 de morţi în spitale care pot fi evitate în fiecare an.

Fostul preşedinte acuză presa şi partidele că au împiedicat reforma domeniului când ea a fost propusă de comisia de la Cotroceni.

Traian Băsescu afirmă că sistemul sanitar, fiind de stat, este vulnerabil la corupţia. Sistemul trebuie reorganizat, inclusiv Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Un proiect de lege în acest a fost introdus în Parlament de Mişcarea Populară, a spus Băsescu, dar a primit aviz negativ de la comisiile parlamentare, de la Ministerul Sănătăţii. „Mafia din Sănătate este mai puternică decât Guvernul”, a spus Băsescu.

Despre Guvernul Cioloş

E un guvern slab.

Uitaţi-vă că miniştrii împinşi în faţă să zică ceva dispar, iar ceilalţi stau tupilaţi în spatele lor.

Aţi auzit ceva semnificativ de la ministrul transporturilor? De la ministrul Borc?

Despre situaţia economiei

FMI-ul nu o să ne laude niciodată pentru creşterea consumului.

Consumul creşte foarte mult importurile în raport cu exporturile.

Creşterea economică dirabilă vine din investiţii, nu din consum.

Aţi auzit de vreo licitaţie pentru vreun kilometru de autostradă anul acesta?

Despre demiterea lui Valeriu Zgonea

Rar am văzut un om atât de lipsit de caracter.

El a fost pus în această funcţie pe votul colegilor de partid. Ai fost dat afară din partid, pleacă, frate, din postul dat tot de ei.

Despre revenirea lui Victor Ponta

Victor Ponta are cea mai bună credibilitate dintre toţi liderii PSD. Dragnea nu are nici jumătate din credibilitatea pe care o are partidul.

Se gândesc la o utilizare electorală a lui Victor Ponta.

Despre suspendarea preşedintelui

Nu cred că va mai fi vreo suspendare a unui preşedinte.

Sunt de ajuns cele două pe care le-am traversat eu.

Preşedintele nu poate fi membru al unui partid politic, dar poate să aibă opinii politice.

Şi încă Iohannis a fost drăguţ: eu în locul lui îi spuneam de la Cotroceni lui Dragnea să-şi dea demisia după condamnare, nu la telefon.

Despre căderea Guvernului Cioloş

În principiu, guvernul nu cade, pentru că nu vrea nimeni să-şi asume.

Guvernul este al lui Iohannis. Această oaste de strânsură a fost opera lui Klaus Iohannis.

Din păcate, dincolo de erorile de comunicare, sunt erori de fond.

Instituţiile se exprimă prin comunicate puse pe site-ul instituţiei, nu pe Facebook.

Despre Justiţie

Doamna Kovesi nu face dosare, cu ce s-o intimideze?

Sistemul judiciar înseamnă mulţi judecători, mulţi procurori.

Am văzut în presă speculaţii în presă privind o relaţie a ei cu un angajat de la RCS… 

Afirmaţia că se închid 865 de dosare dacă la Curtea Constituţională se scoate abuzul în serviciu este propagandistică. Este o presiune la adresa Curţii.

Pentru a fi abuz în serviciu trebuie să fie cu intenţie, cu încălcarea legii şi trebuie să fie obţinut un folos.

Legea este neclară, nu poate rămâne aşa în Codul Penal.

Unii au o plăcere sadică să pună cătuşe.

Despre propriul dosar

Dosarul meu a fost redeschis în 2015.

Mă simt umilit de acuzaţia de spălare de bani.

Nu-i nimic, să facă din nou cercetare, o să demonstrez şi acum.

Despre alegerile din 2016

Nu cred că preşedintele va mai nominaliza un guvern tehnocrat, va merge pe mâna politicienilor.

Eu nu voi intra în alianţă cu PNL sau PSD pentru a asigura o majoritate în Parlament.