Tramvai deraiat la Piaţa Sudului din Capitală. Circulaţia a fost blocată aproape o oră

Un tramvai a deraiat, marţi, în jurul orei prânzului, la Piaţa Sudului din Capitală, circulaţia tramvaielor care rulează pe liniile 1, 10 si a troleibuzelor liniilor 73, 74, 76 a fost blocată, timp de aproape o oră, au declarat reprezentanţii RATB.

14 nov. 2017, 12:37
Tramvai deraiat la Piaţa Sudului din Capitală. Circulaţia a fost blocată aproape o oră

„Boghiul din faţă al tramvaiului care circula pe linia 10 şi se deplasa către Eroii Revoluţiei a sărit de pe şine. La faţa locului a fost mobilizată o echipă, care a repus tramvaiul pe şine. De asemenea, o Comisie a fost instituită pentru a verifica toate datele ce ţin de acest eveniment”, a spus purtătorul de cuvânt al Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB), Constantin Tobescu, potrivit Mediafax.

Conform RATB, incidentul a avut loc în intersecţia dintre Calea Văcăreşti şi Şoseaua Olteniţei, sens Romprim.

Tramvaiul a deraiat în jurul orei 13.15, iar circulaţia a fost reluată la ora 14.00.

La faţa locului au fost prezenţi atât poliţişti locali, cât şi angajaţi ai Brigăzii Rutiere.

În urma incidentului, nicio persoană nu a fost rănită, iar circulaţia călătorilor a fost asigurată de autobuze ale RATB, din momentul deraierii şi până când tramvaiul a fost repus în funcţiune.

Citeşte şi RATB instalează distribuitoare automate de bilete. În ce staţii vor fi montate primele dispozitive