TRANSALPINA se redeschide oficial la sfârşitul săptămânii

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România anunţă participanţii la trafic că circulaţia rutieră va fi redeschisă pe drumul național DN 67C, Rânca – Obârșia Lotrului (km 34+500 – km 59+800), începând de sâmbătă, 15.08.2015, ora 7.00.

14 aug. 2015, 15:07

Circulația va fi permisă în intervalul orar 7.00 – 19.00 pentru categoriile de autovehicule cu masă totală ≤ 3,5 tone. Pe timpul nopții circulația este interzisă din cauza traseului dificil și pentru evitarea oricăror pericole.

Rugăm participanții la trafic să respecte indicatoarele si semnalizarile rutiere existente, precum și să adapteze viteza la condițiile traseului.