Transelectrica a majorat tariful pentru serviciile tehnologice de sistem. Cu cât va creşte factura la populaţie

Publicat: Vineri, 22 Decembrie 2017 14:31 // Actualizat: Vineri, 22 Decembrie 2017 14:31 // Sursa: romaniatv.net

Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica a anunţat vineri că a majorat tariful pentru serviciile tehnologice de sistem cu 28%, adică cu 2,67 lei/MWh, până la 12,06 lei/MWh, iar creşterea în factura finală către populaţie va fi de circa 0,6%.

Foto: www.cronicaromana.ro

"În conformitate cu documentul publicat de ANRE ce a însoţit propunerea de emitere a Ordinului ANRE nr. 122/2017, majorarea tarifului reglementat pentru servicii de sistem conduce la o creştere de circa 0,6% în preţul final al energiei electrice livrate consumatorului casnic", arată un comunicat transmis vineri de companie.

Oficialii companiei spun că modificarea grilei tarifare Transelectrica a avut loc la nivelul tarifului pentru serviciile tehnologice de sistem, iar preţul privind serviciul de transport al energiei electrice şi cel privind serviciile funcţionale de sistem rămân neschimbate.

"Factorul principal care a stat la baza creşterii tarifului a fost reprezentat de reconsiderarea ipotezelor de preţ aferente achiziţionării de către Transelectrica a rezervelor de sistem de pe piaţa concurenţială, pentru funcţionarea sigură a Sistemului Electroenergetic Naţional (SEN). Ipotezele de preţ aferente pieţei concurenţiale reprezintă o componentă importantă în economia tarifului reglementat, având în vedere că achiziţiile de pe piaţa concurenţială asigură cea mai mare parte din necesarul de servicii de sistem achiziţionat de Transelectrica în exercitarea rolului de operator de sistem al SEN", spun oficialii companiei.

El afirmă că, pe lângă reconsiderarea ipotezelor de preţ aferente achiziţiei serviciilor de sistem pe piaţa concurenţială, noua valoare a tarifului reflectă şi suplimentarea cantităţilor de rezerve de sistem pe combustibil alternativ stabilite conform HG 760/2017 privind aprobarea programului de iarnă în domeniul energetic, ce urmează a fi achiziţionate de Transelectrica în regim reglementat pe parcursul sezonului de iarnă începând cu luna ianuarie 2018.

Transelectrica este operatorul de Transport şi de Sistem din România, care gestionează 81 staţii electrice de transformare, cu o capacitate de circa 35.000 MVA şi peste 9.000 de kilometri de linii electrice aeriene de 110/220 kV, 400 kV şi 750 kV, aflate în gestiunea a opt sucursale de transport.

Transelectrica a înregistrat în primele nouă luni ale acestui an un profit net de 64,79 milioane lei, de peste trei ori mai mic faţă de rezultatul net raportat în perioada similară a anului anterior, de 213,33 milioane lei, ca urmare a scăderii veniturilor din serviciul de transport al energiei electrice.

De asemenea, veniturile totale au urcat cu peste 27%, la 2,41 miliarde lei, de la 1,89 miliarde lei, la sfârşitul lui septembrie 2016.

Compania are circa 2.200 de salariaţi şi se află sub autoritatea Ministerului Economiei.

Comenteaza // Vezi comentarii
        Citeste mai mult despre:   
anre factură curent transelectrica
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
1
EUR
4.6495
RON
10 Dec
noapte 0 °
zi 3 °
Ultimele joburi adaugate
24 H