Trei copii accidentaţi, după ce s-au agăţat de un camion care se punea în mişcare

Trei copii din oraşul vasluian Negreşti au ajuns, duminică seara, la spital, după ce s-au agăţat de un autocamion care se punea în mişcare.

14 iul. 2014, 05:37
Trei copii accidentaţi, după ce s-au agăţat de un camion care se punea în mişcare

Copiii, în vârstă de 6, 7 şi 9 ani, s-au agăţat de obloanele unei autoutilitare, iar după câţiva metri, când şoferul a frânat, s-au rostogolit pe şosea, suferind multiple traumatisme, potrivit Agerpres.

„Din primele verificări a rezultat că trei minori cu vârste cuprinse între 6 şi 9 ani, în timp ce autoutilitara se deplasa cu viteză redusă, s-au agăţat de oblonul acesteia. Ulterior, din cauza manevrei de frânare, s-au dezechilibrat şi au căzut pe carosabil. Şoferul nu a sesizat acest lucru şi a continuat deplasarea. Conducătorul auto a fost identificat, a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ”, a declarat inspectorul principal Augustin Brat, din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui.

Copiii au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, iar unul dintre ei, care a suferit un traumatism cranio-cerebral cu pierderea cunoştinţei, a fost trimis la o unitate sanitară din judeţul Iaşi.

Şoferului i s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.